Au fost numiți reprezentanții primarului Dominic Fritz în Consilii de administrație ale școlilor din Timișoara

Fritz a propus dublarea tarifului de termoficare pentru abonații Colterm: Nu este o decizie populară, dar mi-o asum

S-a încheiat procesul de selecție a reprezentanților primarului în Consiliile de Administrație din grădinițe, școli generale și licee publice din subordinea primăriei. În luna februarie a fost lansat apelul către cetățeni, s-au înscris 165 de persoane, oameni interesați de calitatea învățământului în Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Zece ani de la înființarea laboratorului interactiv de fizică al UPT

Procesul de evaluare a candidaturilor a fost coordonat, în mod voluntar, de Asociația Valori în Educație, iar departajarea s-a făcut în baza a trei criterii: motivație, experiență profesională, experiență în învățământul preuniversitar. La finalizarea selecției, au fost semnate dispozițiile de numire a celor 61 care vor reprezenta primarul în consilii de administrație în grădinițe și școli. Aceștia provin din mediul de afaceri, sectorul educațional, IT, ONG-uri, astfel: sectorul de afaceri – 22, sectorul educației – 22, alte sectoare (ONG, IT, juridic, financiar, administrație publică, accesare de fonduri, arte și design, comunicare și relații publice, servicii sociale, inginerie) – 17.

„Pentru a evita conflictele de interese și creșterea artificială a numărului de reprezentanți ai cadrelor didactice sau ai părinților la nivelul consiliului de administrație, candidații nu au putut opta pentru unitatea de învățământ în care sunt angajați, sau dacă în consiliul de administrație se află rude și nici pentru școala sau grădinița în care sunt înscriși copiii lor. Implicarea lor este voluntară și le mulțumesc celor care vor face parte din aceste consilii, dar și celor care s-au înscris”, a declarat Dominic Fritz.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Au fost numiți reprezentanții primarului Dominic Fritz în Consilii de administrație ale școlilor din Timișoara

  1. Fritz descopera gaura la covrig, legea Educatiei Nationale nr. 1 /      la art.96 (2) prevede clar „În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din7, 9 sau 13 membri,  ” de asemenea prevede ca in toate cazurile un loc este al „primarul sau un reprezentant al primarului” , deci afirmatia ca se evita „creșterea artificială a numărului de reprezentanți ai cadrelor didactice sau ai părinților la nivelul consiliului de administrație” este pura fabulatie si MINCIUNA .  Mai bine ar face ceva PMT in unitatile de invatamant (investitii in reparatii, dotari , etc) pentru a asigura un mediu propice si sigur de desfasurare al procesului de invatamant.
    Restul este gargara USR -ista identica cu cea a predecesorului sau PNL-ist.LA MUNCA ,MAI PUTINA VORBARIE CORPORATISTA.

  2. Nenea Fritz mai lasa gargara asta ieftina !! Vezi ca din 1990 incoace in marele municipiu Timisoara nu a fost construita o cresa , gradinita, scoala NOUA ! Nu sunteti capabili sa terminati extinderile incepute de ani de zile la unele unitati de invatamant . Cred ca este mai important sa pui putorile din primarie sa atraga fonduri pentru asa ceva, ca iar vine toamna si o sa fie coada la usa primariei cu parinti care cauta un loc intr-o cersa de stat . A ajuns invatamantul un sport la care se pricep toti .

  3. pai la ce se pricepe fritz cel mai bine? la delegari si fuga de responsabilitate. la fel si aici, a scos primaria complet din schema, si a pus pe niste unii se faca… ce? initial se numeau parinti care sa reprezinte primaria, acum se cheama reprezentanti ai primariei, dar fara sa fie angajati ai primariei. deci responsabilitatea in cazul lor revine in final… cui? lor pe persoana fizica sau primariei unde ei nu sunt angajati? iar treaba cu… sa nu aiba copiii la aceeasi unitate, trebuie sa-i credem pe cuvant, ca daca mergem pe modelul fostului director de la colterm penal in functie publica, s-ar putea sa avem surprize. chiar si asa… cine garanteaza ca nu vor actiona pt eventuali prieteni, rude, cunostinte, etc, care au copii acolo? sau daca va fi cazul de discutii mai aprinse intre adevaratii parinti dintr-un consiliu si acesti reprezentanti ai primariei… cum poti sa expui o problema legata de primarie unui reprezentant al primariei care poate nu a calcat niciodata in acea primarie? in fine. cred ca e o noua dovada ca Fritz nu prea are treaba cu primaritul. s-a trezit primar si treaba asta l-a luat prin suprindere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *