Pesta porcină africană evoluează în zece județe: Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița, Galați, Călărași și Ilfov.
În județul Sălaj au fost confirmate numai cazuri la mistreți, nefiind afectate gospodării ale populației sau exploatații comerciale, după cum precizează Autoritatera Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit rapoartelor instituţiei, situaţia se află în curs de stabilizare în zona de Nord-Vest, însă acest lucru nu este valabil şi pentru partea de Sud-Est a ţării, unde numărul focarelor este mult mai ridicat, iar sacrificările în masă de animale bolnave au ajuns să afecteze inclusiv exploataţii foarte mari.
Pe fondul măsurilor care vizează combaterea pestei porcine africane au apărut şi escroci care încearcă să profite de naivitatea unor crescători de animale.
CITEȘTE ȘI: Amendă uriașă dată de timișoreanul Sorin Grindeanu: Una dintre cele mai mari companii de telefonie a încălcat contractul
În comuna dâmboviţeană Ciocăneşti, de pildă, falşi medici veterinari, având inclusiv costume de protecţie de culoare albă, au ridicat un porc de la o stână, sub pretextul că doresc să-i facă analize, iar proprietarul fluieră acum a pagubă.
Trebuie precizat că în Dâmboviţa nu există focare de pestă africană, aşadar escroci sub acoperire de personal veterinar pot apărea oriunde.
În mod normal, medicii vetertinari la nivel de localitate sunt cei care intervin pentru efectuarea de analize, lucru care ar trebui cunoscut de toţi crescătorii de animale.