ATV-uri în curtea Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare

Sannicolau Mare

Un mehedinţean este cercetat pentru tăinuire, iar marfa pe care o transporta, în valoare de 10.000 de euro, a fost confiscată de poliţiştii de frontieră de la ITPF Timişoara.

Bărbatul s-a prezentat la PTF Cenad, în acest weekend, conducând o autocamionetă înmatriculată în Franţa. În vehicul transporta mobilă, iar în spatele unui panou disimulat se aflau două ATV-uri.

În urma verificării actelor, poliţiştii de frontieră au constatat că cele două ATV-uri figurau în baza de date ca fiind furate din Franţa, alerta fiind introdusă de autorităţile române, în 19 decembrie 2017.

Politia de Frontiera 1

Şoferul, Cristian D., de 20 de ani, nu le-a putut prezenta oamenilor legii documentele de provenienţă ale celor două vehicule transportate. ATV-urile au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, până la finalizarea cercetărilor, iar tânărul mehedinţean este cercetat pentru tăinuire.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *