ATENŢIONARE ANM. Cod GALBEN de vânt şi ninsoare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă între 1 decembrie, ora 17.00 şi 2 decembrie, ora 8.00 şi cod galben de vânt, valabil în intervalul 2 decembrie, ora 08.00 – 3 decembrie, ora 02:00.

Este posibil să apară ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50…60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea, inormează ANM.
Antenţionare Cod Galben 2 decembrie-3 decembrie

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, informează ANM. Ne putem aştepta la intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei, ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

În seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei vântul va avea intensificări. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

Conform ANM, În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali

mediafax.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns