Atenţie, părinţi! Un bec aprins atârnă pe o stradă din Timişoara, la doi paşi de şcoală (foto)

bec aprins

Urmările vijeliei care a întors Timișoara pe dos duminică după-masă nu vor dispărea cu una, cu două. Crengile sau chiar copacii căzuți la pământ reprezintă o imagine obișnuită în oraș începând de duminică seară, Retim-ul având serios de lucru în aceste zile. Pe lângă vegetația care a „inundat” străzile și trotuarele, există însă și alte instalații care constituie un virtual pericol pentru timișoreni.

De pildă, unul dintre semafoarele de la Punctele Cardinale se mai ține doar într-un cablu, iar o pală de vânt mai serioasă l-ar putea trimite direct pe parbrizul sau pe capota unui șofer ghinionist. Iar în acest caz, autoritățile nu vor mai putea invoca „ceasul rău” sau „pisica neagră”, cineva va trebui să răspundă conform legii.

semafor 2

În Zona Tipografilor, pe strada A. Popovici, colț cu C. Brâncuși, un bec de pe un stâlp de iluminat public a ajuns la pământ, de unde luminează în continuare, indiferent că e zi sau noapte… Cum Școala Generală nr. 16 e la doi pași de locul cu pricina, copiii care trec pe-acolo, cu curiozitatea specifică vârstei, s-ar putea curenta în orice moment!

vijelie 3

În apropiere de acea intersecție, șoferii care vin de pe strada T. Mihaly și fac obligatoriu stânga pe strada V. Lucaci aveau, până duminică seară, un ajutor extrem de util în oglinda montată la intersecție, oglindă pe care vijelia a făcut-o să alunece de pe stâlp.

furtuna timisoara

Nu s-a spart, e intactă, trebuie doar repusă la locul ei, astfel ca șoferii să evite ciocnirile și de-acum înainte…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Atenţie, părinţi! Un bec aprins atârnă pe o stradă din Timişoara, la doi paşi de şcoală (foto)

  1. Drăguț.Sa scrieți va rog că la RECAs de mai bine de 20 de ore nu este curent, nu este apa potabilă și nu funcționează telefonia fixă sau mobilă.La Timișoara ard becurile căzute iar la RECAs nu e nici macar o echipa de intervenție de la Enel. Dar Doamne ferește să nu plătești factura umflata de la ei.

      1. echipele de interventie efectiv nu fac fata, au de intervenit in prea multe locuri in acelasi timp…trebuie sa avem rabdare sa ajunga peste tot…e dezastru in tot judetul

  2. se „electrocuteaza” eventual si nu se „curenteaza”… macar sa invete terminologia corecta;

    iar restul depinde de parinti si de cum ii invata a se comporte in cazuri mai speciale… doar nu o sa se duca sa imbratiseze becul… iar acum la prima vedere vad trei solutii tehnice sigure de a-l „dezamorsa” fara prea multe scule… problema e pasivitatea si incultura tehnica a majoritatii… oare nici un vecin nu putea sa se ocupe; aseara am plecat cu masina si am taiat copaci doborati perpendicular pe strazile laturalnice cu drujba personala si cu consumabilele proprii… nu cer glorie, dar nici nu imi convine lasitatea de care da dovata majoritatea in fata unui eveniment care trebuie sa acceptam e iesit din comun, dar nici pe departe nu e o catastrofa sau dezastru sau cum il mai numeste „presa”;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *