Atenție la produsele din carne de pe rafturile magazinelor! Comisarii de la Protecția Consumatorilor Timiş au rămas perplex

carne

Pe rafturile magazinelor timișene, comisarii de la Protecția Consumatorilor au găsit produse din carne expirate sau depozitate neconform. În plus, unele nu aveau etichetă sau aceasta era deteriorată. Sunt rezultatele acțiunilor de control derulate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș.

Potrivit comisarului-șef adjunct Maria Mihaela Ignat, din cei 17 operatori economici verificați, la 12 s-au contatat abateri. De asemenea, rezultatele controlului arată că din 2.048 de kilograme de carne și preparate analizate, 166 nu erau în regulă. Pentru nerespectarea prevederilor legale s-au aplicat 15 sancțiuni contravenționale: șase avertismente și nouă amenzi în sumă de 75.000 lei.

În urma verificărilor s-a dispus oprirea temporară de la comercializare la 123 de kilograme de carne și preparate în valoare de 2.617 lei și retragerea de la comercializare a 43 de kilograme de preparate din carne în valoare de 899 lei.

Acțiunea de control sa vizat calitatea, modul de comercializare și etichetarea preparatelor din carne. Astfel de controale vor urma și în perioada următoare, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă, iar oferta devine din ce în ce mai bogată și diversificată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *