Astăzi începe Postul Paştilor

Tradiţii în Sâmbăta Mare, ultima zi înaintea Învierii. Ziua când dorinţele se împlinesc

Pentru credincioşii ortodocşi, astăzi începe Postul Mare sau al Paştilor, care durează până la 1 mai inclusiv şi precede marele Praznic al Învierii
Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 2 mai.

Considerat cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an, el se cere respectat vreme de patruzeci de zile şi culminează cu Săptămâna Patimilor, în a cărei zi de vineri credincioşii îşi aduc aminte de Răstignirea lui Iisus.

Perioada de curăţire trupească şi sufletească de-a lungul căreia oamenii evlavioşi se pregătesc pentru Paşti aminteşte, prin durata sa, de postul celor 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii Sale mesianice.

Dar în primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian sau ale Sfântului Dionisie
al Alexandriei, unii ajunau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti;la Ierusalim se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus perioada era de numai patruzeci de zile.

Abia la sfârşitul celui de-al treilea veac, Postul Mare a fost împărţit în două: cel prepascal sau al Păresimilor, care ţinea până în Duminica Floriilor, şi cel pascal, care dura o săptămână, începând la Florii şi încheindu-se cu Duminica Învierii Domnului.

În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să fie de şapte săptămâni, aceastarămânând valabilă până în zilele noastre.

În calendarul bizantin, Postul Mare începe în lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Aşa cum bine se ştie, perioada presupune reţinerea
totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral, dar şi renunţarea la gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele, căci postul trupesc
trebuie însoţit de cel sufletesc.

Timp de 40 de zile, credincioşii trebuie să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor, să meargă des la biserică şi să se împace cu aceia cu care sunt
certaţi.

Potrivit tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se procedează astfel astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna
primă) se recomandă, pentru cei ce pot să-l ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi se poate bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta
şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Există dezlegări la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele
sărbători însemnate în calendar cu cruce neagră: Sfinţii 40 de mucenici, când e cazul (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea şi după serbarea
Buneivestiri (24 şi 26 martie).

La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna
Patimilor, dezlegarea se referă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, numai la vin.

Anul acesta, ortodocşii şi catolici prăznuiesc Învierea Domnului la date diferite. Paştile ortodoxe pică pe 2 mai, în timp ce cele catolice se serbează mai devreme, în 4 aprilie. Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștile ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă, echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare, luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştilor să difere în fiecare an.

În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce cea ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *