Asfaltul a ajuns pe jumătate dintre străzile unei comune din Timiş

Valcani

Modernizarea infrastructurii stradale are un loc prioritar în preocupările edililor de peste tot, inclusiv ale celor din localitățile rurale.

Comuna Valcani nu iese nici ea din trend, reușind să-și asfalteze jumătate din lungimea străzilor. Aici, administrația locală a primit o finanțare guvernamentală în valoare de 7,1 milioane de lei, bani cu care carosabilul de pe aproape șase kilometri a intrat în epoca asfaltului.

Lucrarea nu este complet finalizată, mai fiind de efectuat lucrări pe mici porțiuni și de realizat câteva podețe. Terminarea investiției se va face în această primăvară.

În 2017, administrația a modernizat, de asemenea, 800 de metri de străzi, finanțarea provenind din bugetul propriu. Au mai rămas de asfaltat circa cinci kilometri.

Primarul Dragoș Buicu a declarat că aceștia vor face obiectul unui nou proiect care se va realiza în regim de finanțare multianuală din bugetul comunei, începând din acest an.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Asfaltul a ajuns pe jumătate dintre străzile unei comune din Timiş

  1. Stimate domnule redactor-sef, stimate doamnelor si stimati domni jurnalisti, mai scutiti-ne va rog cu asfaltarile, de ani de zile nu citim altceva decat ca s-au asfaltat strazi si ca s-a introdus sau modernizat reteaua de apa si canalizare. Chiar nu aveti alte subiecte, nu se intampla nimic in localitatile banatene, totul se invarte in jurul asfaltarilor. Daca se va continua in acest ritm, vom asfalta si de acum in 100 de ani, si pe cine intereseaza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *