Tinerele talente de la Dudeştii Vechi

Dudestii Vechi 4

În Dudeştii Vechi, o comună aflată la mai bine de 70 de kilometri de Timişoara, cu o comunitate însemnată de etnici bulgari, există un interes deosebit în rândul localnicilor pentru ceea ce înseamnă cultură.

Vechile tradiţii sunt păstrate cu sfinţenie, în timp ce alte activităţi sunt de-abia la început. Cele mai multe evenimente artistice au loc la căminul cultural din localitate, locul unde întreaga comunitate se adună, atunci când e cazul, să petreacă, să socializeze sau să se distreze.

Pavel Velciov

Cel care a fost şi rămâne motorul tuturor acţiunilor culturale ce au loc în localitate este Pavel Velciov. La iniţiativa lui şi la socitarea copiilor din localitate, în anul 2015 s-a înfiinţat Cercul de pictură din Dudeştii Vechi, unde vin tinerii să picteze.

Referentul cultural Pavel Velciov spune că are trei fete de 18 ani deosebit de talentate şi de care este foarte mândru. Este vorba de Elizabeta Trankulov, Astrid Velciov şi Debora Bratan. Tinerele sunt eleve la liceul din Dudeştii Vechi şi cel puţin două dintre ele vor să urmeze o carieră artistică.

talente

Lucrările lor sunt expuse pe coridoarele căminului cultural, iar acum ele lucrează intens pentru că peste o săptămână cele trei tinere talente vor fi prezente la Sofia , unde vor participa cu lucrările lor la un eveniment al bulgarilor din Banat.

Ele au mai participat şi la alte expoziţii, picturile lor fiind prezentate atât în Serbia, cât şi în Bulgaria. Comunitatea bulgară din Dudeştii Vechi va aniversa în curând 280 de ani de la venirea bulgarilor pe aceste meleaguri.

O sărbătoare importantă pentru această comunitate, ocazie cu care vor fi organizate mai multe evenimente, printre care şi o expoziţie ce va reuni 50 de tablouri, reprezentând biserica romano-catolică din Dudeştii Vechi, văzută din diverse unghiuri şi în diferite anotimpuri.

Pe Elizabeta Trankulov am întâlnit-o venind la clubul de pictură tocmai de la şcoală. E o tânără subţire, talentată, care, după terminarea liceului, vrea să studieze grafica digitală. Pentru ea pictura reprezintă o evadare din cotidian, într-o lume perfectă, a culorilor şi a imaginaţiei. Pe lângă pasiunea pentru pictură, Elizabeta este şi o elevă conştiincioasă, având numai note mari, media generală fiind de 9,60.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *