Asfalt proaspăt în jumătate de comună

becicherecu mic 2

O comună timișeană beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale pentru asfaltarea a mai mult de jumătate din totalul străzilor din localitate.

Citeşte şi: Caz aberant la Casa Austria: un gest de bun vecin, socotit muncă la negru!

”Proiectul este în curs de implementare. Am început anul trecut, iar 50 la sută din lucrări au fost efectuate. Din 14 străzi cuprinse în proiect au mai rămas două de asfaltat și urmează podețele și accesele la gospodării. Ce s-a turnat până acum nu e rău, însă stratul de uzură este cam subțire, motiv pentru care am făcut deja două adrese și s-a remediat câte ceva.

hildanFinanțarea vine prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), iar recepția se va face la terminarea lucrărilor, când se va reține și o garanție.

Dacă în decurs de trei ani vor apărea probleme, acestea vor fi remediate de executant”, a precizat secretarul Primăriei Becicherecu Mic, Alin Hîldan.

Potrivit acestuia, pentru asfaltarea străzilor a fost aprobat un al doilea proiect, aflat în prezent în faza de avize, premergătoare licitației.

Citeşte şi: Centru medical de senzaţie la Timişoara

De asemenea, urmează să se amenajeze șantierul pentru înființarea sistemului de canalizare, proiect derulat împreună cu comuna Dudeștii Noi, unde va fi extinsă stația de captare și epurare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *