După mai bine de jumătate de secol, într-un localitate din apropiere de Lugoj, a avut loc în urmă cu câteva zile un eveniment cu o puternică încărcătură emoțională.
Clopoțelul a sunat din nou pentru generația absolvenților primelor generații de școală generală (clasele I-VIII) cu predare în limba română, promoțiile 1964-1965 și 1965-1966, din Iosifalău, localitate cu populație majoritară germană (șvabi).
Ideea reîntâlnirii a venit în urma publicării în Germania, de către o fostă absolventă stabilită în țara lui Goethe (ca majoritatea absolvenților), a unui articol intitulat: “Iosifalău quo vadis” (traducere – Iosifalău încotro).
Cu ajutorul rețelelor de socializare și a internet-ului, articolul a trezit, în scurt timp, amintiri și nostalgii ale vremurilor de altădată și a avut un puternic ecou și în România, foștii elevi hotărând să organizeze o întâlnire festivă împreună cu profesorii care i-au îndrumat în anii tinereții.
“Inițial am vrut să ne întâlnim la școală, la ora de dirigenție și apoi la o masă festivă la un restaurant din Timișoara. Dar o colegă a venit cu ideea să ne întâlnim chiar în căminul cultural, în care s-au desfășurat toate evenimentele importante din copilăria și adolescența noastră: carnavaluri, banchete, kirchweih (chirvai). Inițiativa a fost sprijinită de fostul diriginte (din clasa a VIII-a), profesorul Gheorghe Maranescu, de foștii colegi din Germania, Katharina Szamoru și Karl Schaff, precum și de Gheorghe Coșleba, consilierul local al comunei Topolovăț, de care aparține Iosifalău”, a precizat profesoara Aurelia Onae, cea care s-a ocupat de organizarea orei de dirigenție și “agapei” festive.
“Când am demarat acțiunea am fost puțin sceptică. Nu eram convinsă că majoritatea foștilor colegi sunt dornici de o asemenea revedere, mai ales cei din Germania. Surpriza a fost maximă când au sunat colegii din Germania și au mărturisit că toți sunt de acord să vină, cu excepția celor cu probleme de sănătate. Evenimentul a avut o întâlnire emoțională fantastică, o dorință extraordinară de revedere. Cei din Germania și-au luat bilete încă din luna ianuarie. O puternică dorință de revedere a fost și din partea dascălilor. Se poate spune că s-a plâns mai mult decât s-a râs și toți au afirmat că școala și cunoștințele primite în acea perioada i-au ajutat foarte mult, mai târziu, în viață. Surpriza a fost că la întâlnire a fost prezentă și învățătoarea Nicoleta Bucovan, aflată la o vârstă respectabilă, care i-a fost dascăl dirigintelui Gheorghe Maranescu”, a descris câteva din momentele cele mai emoționante, profesoara Aurelia Onae.
Prezența la întâlnire a fost de 90%, dintre cei în viață (13 fiind decedați, din ambele generații). 
În cele două promoții au învățat 57 de elevi. Mulți dintre aceștia au îmbrățișat meserii onorabile precum cea de profesor, inginer, muzician (unul dintre absolvenți a fost angajat al Filarmonicii din Frankfurt), muzeograf, artist, designer vestimentar, iar unii, mai întreprinzători au ajuns patroni în Germania.
text și foto: redesteptarea.ro
Aici, se poate vedea diferenta mare dintre generatiile de copii care au invatat in satele romanesti din acei ani si cei de acum! Mergeti prin sate si veti vedea nivelul de cultura al celor de astazi! Nici nu-i de mirare , invatatorii sint fara pregatire, someri ramasi dupa ce s-au inchis toate fabricile sau cei trecuti la alta religie, ca aia se ajuta , nu numesc cultul, sint multi in tara; eu , am auzit de vreo 3 , asa-zisi invatatori, asa ca nu ma mai mira nimic! Personal , ma cred destul de desteapta, si totusi nu m-ar lasa constiinta sa ocup un post pentru care nu am fost pregatita! Muzeograf, de exemplu, poti ajunge astazi si daca ai silicoane, daca ai pe cineva cu bani care plateste tot! Cind ii si auzi, cum se mai lauda, ca si-au facut facultatea, te poate pufni risul daca n-ar fi de plins!