Aproximativ 100.000 de antepreșcolari, preșcolari și elevi din Timiș vor intra în vacanța de iarnă

Trei din patru români își vor petrece vacanța de iarnă acasă

După două module parcurse din acest an școlar, aproximativ 100.000 de antepreșcolari, preșcolari și elevi din județul Timiș vor fi în vacanța de iarnă în perioada 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023.

Numărul exact al beneficiarilor nu a fost comunicat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, cifra fiind una estimativă.

Dacă, în cazul elevilor, structura anului școlar, stabilită în calendarul elaborat de Ministerul Educației, este valabilă pentru toate unitățile de învățământ din țară, în ceea ce-i privește pe copiii de la creșe și grădinițe există o flexibilitate a perioadelor de vacanță.

La solicitarea părinților, creșele și grădinițele pot funcționa, alternativ, și în perioada vacanțelor. Potrivit informațiilor primite de la inspectoratul școlar, la nivelul județului Timiș nu au existat, până la această dată, cereri din partea părinților pentru menținerea activității în creșe și grădinițe pe perioada Sărbătorilor de Iarnă.

CITEŞTE ŞI: 20 decembrie 1989 – Timișoara și-a luat libertatea în propriile mâini

Cursurile vor fi reluate începând din 9 ianuarie 2023, elevii urmând să parcurgă cel de-al treilea modul de școală până la vacanța de o săptămână din luna februarie, stabilită diferit la nivelul fiecărui județ. În Timiș, perioada pentru această vacanță a fost stabilită în intervalul 20 – 24 februarie 2023.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *