Aproape 200 de noi locuri de parcare într-un cartier al Timişoarei

parcare 4

Primăria orașului de pe Bega se arată interesată de realizarea de noi locuri de parcare, iar cel mai mare proiect din 2017 este aproape de finalizare în partea de sud a oraşului, unde se amenajează 175 de noi locuri de parcare.

În zona Străzii Pepinierei la noile parcări lucrează Societatea de Drumuri Municipale, care a tasat pământul, a pus borduri şi pietriş, a amenajat scuaruri, unde vor fi plantaţi copaci.

„Mai e o lucrare mare în desfăşurare, în zona Pepinierei, cea mai mare parcare pe care am amenajat-o în cartiere, aproape 200 de locuri. Se va finaliza curând, iar în primăvară, după ce vom demola garajele care sunt în zonă, vom extinde această parcare”, a declarat primarul Nicolae Robu.

În etapa a doua, care va începe în primăvară, vor fi făcute alte 94 de locuri de parcare, în locul garajelor, care vor fi demolate, proprietarii fiind deja notificaţi. În prima etapă vor fi plantaţi 70 de copaci, iar în primăvară încă 41. În zona de sud, în cadrul lucrărilor de pe strada Versului şi de pe Aleea Sănătăţii vor fi amenajate şi noi locuri de parcare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *