Aproape 20 de familii dintr-o comună timişeană sunt plecate la muncă în străinătate. Ce fac cu banii câştigaţi

birda 4

Foarte multe cămine culturale s-au realizat, în ultimii ani, în satele din județul Timiș. Nu puține aduc și bani la bugetul local, fiind închiriate pentru diferite evenimente. La modă sunt, în ultimul timp, petrecerile de majorat.

”Avem cereri de la tineri din localitate, care vor să dea petrecerea de majorat la cămin. Este o modă mai nouă. De altfel, e mult mai simplu și pentru ei. Se strâng câțiva prieteni, își asigură cele necesare și fac o petrecere”, spune Sorinel Marcu, viceprimarul comunei Birda.

Și terenurile de fotbal aduc bani primăriilor locale. Acestea sunt adesea închiriate pentru organizarea de campionate între săteni. În Birda există două competiții fotbalistice importante, desfășurate în 9 mai și 23 august. Investițiile românilor plecați în străinătate nu sunt deloc de neglijat.

Din Birda sunt plecate 15-20 de familii, în Italia și Spania. Oamenii muncesc în domeniul agriculturii, iar banii obținuți îi investesc în comuna natală, prin ridicarea de case sau modernizarea celor existente. Iată că forța locuitorilor este substanțială pentru bunul mers al unei localități.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *