Apel al medicului Virgil Musta: Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja. Mai bine mai târziu, decât niciodată

Medicul Virgil Musta avertizează că țara noastră riscă să se confrunte cu cazuri de poliomelită

„Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja” – este apelul medicului Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara. Medicul atrage atenția că România și Bulgaria sunt la coada clasamentului privind rata vaccinării.

Numărul mare de cazuri zilnice din valul 4 și numărul mult prea mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2 care necesită spitalizare și terapie intensivă în România nu este deloc întâmplător, scrie medicul timișorean.

„Majoritatea persoanelor din mai toate țările europene au înțeles pur-și-simplu faptul că acum chiar avem o armă puternică la îndemână și trebuie doar să o folosim. Asta au făcut, iar efectele se văd foarte clar, exprimate într-un număr foarte mic de persoane care fac forme severe sau care decedează, sistemele lor sanitare nu mai sunt sub presiune, ceea ce le permite să gestioneze deja mult mai bine pandemia. La noi, din diverse motive, prea puțini au înțeles marele atu pe care îl au acum la îndemână: vaccinul”, adaugă Musta.

CITEȘTE ȘI: Şeful BioNTech: „Imunitatea dobândită în urma vaccinării cu actualele seruri este posibil să nu mai fie eficace în protecţia împotriva noilor variante”

Avantajul României este că are disponibile toate vaccinuri aprobate de către organismele internaționale abilitate (Pfizer, Moderna, Vaxzevria-AstraZeneca și Johnson&Johnson):

„Pe oricare dintre acestea le alegeți, vă veți proteja de forme critice de boală. Avem și două vaccinuri disponibile pentru copii de peste 12 ani (Pfizer și Moderna), oricare dintre ele poate fi de mare ajutor pentru protejarea copiilor, pentru a putea merge la școală, fizic și le recomand pe ambele fără rețineri pentru vaccinarea copiilor. Avem chiar și posibilitatea unei a treia doze (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele vulnerabile sau pentru oricine a făcut ultima doză în urmă cu mai mult de 6 luni. Recomandarea mea este să folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja, chiar dacă mai târziu, după cum spune și vorba din bătrâni <Mai bine mai târziu decât niciodată>!”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Apel al medicului Virgil Musta: Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja. Mai bine mai târziu, decât niciodată

  1. Despre scolile-focar, insalubre, nu doar nedezinfectate, despre elevii ce stau înghesuiți, cu măștile pe fata câte șapte ore, despre cei trimiși la școală cu diverse manifestări de boala, netestati, despre incidenta de peste 10 la mie…nimic?!? Domnule doctor! Domnilor doctori!!
     
     

  2. Mi se pare cam multa propaganda. De defecte adverse nu spune nimeni,uni au avut după vaccin nevoie de tratament pentru inima sau că au murit uni de la vaccin… 

  3. Daca s-ar vaccina toti cei 5000000 de pensionari care au sanse cel mai probabil sa ajunga la ATI pandemia ar disparea dar tocmai cei vulnerabili la COVID nu o fac asteapta sa se vaccineze nepotii probabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *