Apărător gratuit și în procesele civile

avocati

Justițiabilii care realizează un venit mai mic de 60 la sută din salariul minim pe economie vor beneficia de ajutor public integral, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.

Astfel, persoanele care sunt nevoite să intenteze o acțiune civilă în instanță dar nu își permit să își angajeze un avocat vor beneficia în mod gratuit de serviciile unui apărător. Li se va asigura reprezentarea legală gratuită petenților care au venituri mai mici de 1.140 de lei pe lună.

De asemenea, proiectul mai prevede că persoanele care realizează venituri sub de 80 la sută din valoarea salariului minim pe economie, adică 1.520 de lei, vor beneficia de ajutor public judiciar în cuantum de 50 la sută din valoarea onorariului avocatului. Stabilirea venitului unei persoane care solicită ajutor public judiciar se face ţinând cont nu numai de venitul pe care aceasta îl realizează lunar (sub formă de salariu, dividende etc.), ci şi de persoanele pe care le are în întreţinere, respectiv soţ, soţie, copii în vârstă de până la 18 ani (sau 26 de ani, dacă nu şi-au terminat studiile).

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să treacă de ambele camere ale Parlamentului iar, în final, să fie publicată în Monitorul Oficial. În ceea ce privește procesele penale, rămâne în continuare în vigoare prevederea legală conform căreia în cazul în care nu-și angajează un avocat, inculpații beneficiază de unul din oficiu, indiferent de situația lor financiară.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *