Anunţ de ultimă oră: Vânt puternic în Banat!

Rafale de vânt de cel puțin 100 km/h, în două județe din vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru sudul Banatului și Carpații Meridionali, până vineri dimineața. O altă avertizare vizează Dobrogea și estul Munteniei, valabil între orele 8.00 – 22.00.

Potrivit ANM, în sudul Banatului și în Carpații Meridionali vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60 – 80 km/h, iar pe creste de peste 90 – 100 km/h, spulberând zăpada.

Unele intensificări ale vântului se vor semnala și în restul Banatului, dar pentru intervale mai scurte de timp.

Avertizarea este valabilă până vineri, la ora 6.00.

CITEŞTE ŞI: Din 6 elevi timişeni depistaţi pozitiv la testul de salivă, doar unul a fost confirmat şi de PCR

Vineri, la ora 8.00 intră în vigoare o altă atenționare cod galben de vânt pentru Dobrogea și estul Munteniei. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55- 65 km/h, iar în zona litoralului și a deltei de peste 70 km/h, conform Mediafax.

Codul galben este valabil în aceste zone până la ora 22.00.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *