”Antidot pentru urât”, cu poezie şi muzică, la Timişoara

''Antidot pentru urât'', cu poezie şi muzică, la Timişoara

Marţi, 23 noiembrie, la ora 18, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Merlin” din Timișoara și Consiliul Județean Timiș le propun iubitorilor de cultură un ”Antidot pentru urât”, adică o întâlnire de graţie cu poezia şi muzica clasică, într-un tandem menit să încânte sufletele.

La sediul teatrului de pe Bd. Regele Carol I nr. 3 va avea loc lansarea volumului de poezie ”Topire la rece/Cold Melting”, semnat de cunoscutul poet George Lână, într-o ediţie bilngvă româno-engleză realizată de acesta în colaborare cu talentata traducătoare prof. dr. Antuza Genescu, care, de altminteri, va şi prezenta cartea apărută în anul 2020 la Editura WaldPress.

CITEŞTE ŞI: Ansamblul Profesionist Banatul va participa la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de folclor

Invitatul special al serii va fi Maria Gloria Mihai, violonistă la Filarmonica de Stat ”Banatul” din Timişoara, care va interpreta pentru publicul prezent la acest eveniment următoarele lucrări: ”Ningun” de Ernst Bloch, Raprodia nr. 1 – partea I de Bela Bartok, Sonata nr. 3 ”Ballade” de Eugen Ysaye dedicată lui George Enescu şi ”Salut d’ amour” de Edward Elgar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.