La o oră atipic de matinală, Aula Magna a Universităţii de Vest a fost, joi, arhiplină întru întâmpinarea unei personalităţi culturale de anvergură, Andrei Pleşu, căruia insitituţia-gazdă i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum, în cadrul unei festivităţi la care au participat Excelenţa Sa Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, prof. univ. dr. Viorel Negru, preşedinte al Senatului Universităţii, prof. univ. dr. Dana Percec, decan al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, prof. univ. dr. Mircea Mihăieş şi, în chip de maestru de ceremonii, prof. univ. dr. Dan Negrescu, ambii din cadrul aceleiaşi facultăţi.
Printr-o apropiere între autorul cunoscutei cărţi „Despre îngeri” şi Dionisie Areopagitul şi chiar Pico della Mirandola, moderatorul întrunirii a subliniat însemnătatea invitatului zilei, apreciind că „este <<mirabile scriptu>> să cugeţi la <<Sensurile metafizice ale crucii>>, dar să vezi şi… <<Obscenitatea publică>>”, înainte de a-i da cuvântul lui Marilen Pirtea.
Acesta din urmă a subliniat că, în calitate de universitate comprehensivă, Universitatea de Vest din Timișoara cultivă valorile umaniste, dar și ale științei, susține cercetarea și arta în toate formele ei de manifestare, promovează actul educațional de calitate și implicarea mediului academic în societatea căreia îi aparține nu doar ca privitor, ci ca actor principal. „Stimate domnule profesor Andrei Pleşu, astăzi, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum, Universitatea de Vest din Timişoara vă mulţumeşte pentru modul în care aţi contribuit la creşterea culturii româneşti şi la formarea noilor generaţii. Suntem onoraţi de prezenţa domniei voastre în Timişoara şi de intrarea în rândurile comunităţii noastre academice”, a subliniat rectorul UVT.
„Când vorbeşti despre Andrei Pleşu, este de la sine înţeles că vei menţiona anii petrecuţi în preajma lui Constantin Noica, întrucât cei mai mulţi dintre noi, dacă suntem oneşti, recunoaştem că nu ne-am familiarizat cu filosofia lui Noica din priză directă, ci şi din scrierile sale şi ale celuilalt discipol, Gabriel Liiceanu.
Pentru generaţiile tinere, Şcoala de la Păltiniş aduce mai degrabă a mit, probabil puţini ştiu că a avut mai mult de trei membri, dar chiar şi cei nu tocmai interesaţi de şcolile filosofice îi pot identifica fără greş pe aceiaşi doi reprezentanţi ai promoţiei, în pofida faptului că nici Gabriel Liiceanu, nici Andrei Pleşu nu au continuat propriu-zis proiectul noicasian.
În schimb, i-au arătat recunoştinţă magistrului urmându-şi fiecare propriul drum (…). Andrei Pleşu a mărturisit cu diverse prilejuri că, în ipostaza de elev al Şcolii de la Păltiniş, a făcut nu o dată figură de neascultător, însă nu uită să adauge că Noica l-a învăţat de ce filosofia înseamnă o cale, <<un ritual fără dogmă>>, nu o birocratică aşezare în bibliotecă.
În cadrul acestui ritual, învăţătorul îndeplineşte, prin exemplul personal, rolul de îndrumător, nicidecum de pedagog coercitiv, cu identitatea diluată îndărătul recomandărilor bibliografice. Sub acest aspect, Andrei Pleşu a urmat întocmai lecţia lui Constantin Noica”, a punctat Dana Percec, dând citire cuvenitei „Laudatio”.
„Sunt mișcat evident să fiu onorat cu un asemenea titlu la Timișoara, deși nu vă ascund și nu e o cochetărie, nu e ușor să-ți auzi numele atât de des și să capeți impresia că ai de raportat o mulțime de isprăvi.
Nu vreau să intru în detalii de psihologie abisală proprie, dar în orice caz, fapt e că un titlu ca acesta conferit la Timișoara mă emoționează în mod deosebit fiindcă că am o admirație specială pentru Timișoara și o sumedenie de prieteni și o foarte specială amintire personală, pentru că atunci când aveam vreo 20 de ani m-am îndrăgostit de o timișoreancă (…), dar n-am putut rămâne împreună pentru că ea mi-a spus… dacă vrei să rămânem împreună, vino la Timișoara, că eu la București nu pot să trăiesc. Încet, încet, am înțeles ce voia să spună.
Nu mai vorbesc de ce a însemnat Timișoara în schimbarea radicală care ne-a fost dăruită în 1989”, a spus Andrei Pleșu în deschiderea discursului său.
„Acum, în anul Centenarului, am primit tot felul de invitaţii, de la diverşi ierarhi, să vorbesc despre identitate naţională şi ortodoxie. Eu nu înţeleg această alăturare de termeni. Sigur că românii sunt, în general, ortodocşi. Pentru mine, orice religie aduce în scenă un principiu universal, care anulează principiul local. Andrei Scrima îmi spunea aşa: În Biblia mea scrie <<Iubiţi-vă unii pe alţii. Nu ştiu ce Biblie citesc ei, poate în a lor scrie altceva>>. Din punctul meu de vedere, orice angajare religioasă e o bruscă ieşire din tine către un orizont care te depăşeşte. În greceşte, acesta e <<extasis>>. Extazul”, a explicat Andrei Pleşu.
