Andreea Raissa Hojda, pe podium la Festivalul Olimpic al Tineretului European!

fote

Andreea Raissa Hojda a adus, miercuri, a treia medalie delegaţiei României la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), întrecere organizată la Gyor, în Ungaria.

Atleta în vârstă de 16 ani, aflată sub îndrumarea Simonei Şerban la LPS Banatul Timişoara, a trecut a treia linia de sosire în proba ei preferată, de 800 de metri, cu timpul de 2:10:54, după poloneza Zuzanna Bronowska (2:08:07) şi suedeza Coninck Gael De (2:09:14).

Ţara noastră i-a mai avut pe podium, miercuri, pe Ramona Micula (judo, argint) şi Ana Iulia Dascăl (înot, bronz).

Hojda a mai participat în această lună la Campionatul Mondial de cadeţi, ce s-a desfăşurat în capitala Kenyiei, Nairobi. Acolo, ea a trecut de serii şi s-a oprit în semifinale, tot la 800 de metri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *