ANAF a început să trimită notificări celor care nu au folosit e-Factura

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

ANAF a început să trimită notificări celor care nu au folosit e-Factura

ANAF a început să trimită notificări contribuabililor care nu au folosit sistemul RO e-Factura. Pe rețelele de socializare sunt postate astfel de informări, scrie hotnews.ro. În unele cazuri este vorba despre firme care au încărcat cu întârziere facturile, deci au indexul aferent. Așadar, aceasta ar trebui tratată ca o informare în acele cazuri.

“Urmare a analizei efectuate la nivelul instituției noastre, pe baza datelor aferente lunii ianuarie 2024, s-a constatat că nu ați raportat în Sistemul Național de Facturare Electronică – RO e-Factura”, se arată în notificare.
În rest, documentul vorbește despre termenele de transmitere a facturilor.

De precizat că momentan, până la 31 martie, nu se dau amenzi. Momentan există discuții prin Ministerul Finanțelor cu privire la o prelungire a termenului pentru acest lucru până la 31 mai, dar nu există un act normativ adoptat și publicat în Monitorul oficial în momentul de față.

Ce amenzi îi așteaptă pe contribuabili din aprilie 2024 dacă nu se prelungește perioada

Începând cu 1 aprilie 2024, ANAF va începe sancțiunile pentru netransmiterea facturilor.

Dacă nu declari se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.

CITEȘTE ȘI: Primarul Timișoarei, prins din nou cu minciuna: în parcarea Clăbucet s-au amenajat, fără autorizație, doar 27 de locuri de parcare, nu 50 și nicidecum 80

Cei mici și mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Ceilalți contribuabili, adică mai mici decât cei mijlocii, vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “ANAF a început să trimită notificări celor care nu au folosit e-Factura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *