Amor în online cu gust amar

tastatura 2

Un timișorean care a crezut că a cucerit inima unei moldovence a constatat, ulterior, că iubita virtuală îi dorea doar banii.

Ba mai mult, timișoreanul a aflat că își declarase dragostea… unui bărbat! Bănățeanul a început relația ”virtuală” în urmă cu ceva timp, iar între el și ”cea” care se prezenta drept o cântăreață se înfiripase o poveste de dragoste.

Aleasa inimii sale i-a cerut de mai multe ori să îi trimită bani și i-a promis, totodată, că se vor întâlni față în față, însă momentul mult așteptat întârzia să apară.

Într-un final, timișoreanul a decis să o caute pe artistă și a aflat numărul ei de telefon. Surpriza a fost să afle că adevărata cântăreață nu știa nimic de această ”idilă”.

CITEŞTE ŞI: Fermierii neînregistraţi la Fisc nu vor mai primi subvenţii

Convins că fusese înșelat, bărbatul a apelat la ajutorul polițiștilor. În descurcarea ițelor dragostei, au colaborat cadre ale birourilor de combatere a crimei organizate Timișoara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia și luptători ai Serviciului pentru operațiuni speciale Suceava.

Aceștia au organizat două percheziții domiciliare în Suceava, pentru a aduna probe în acest dosar.

Oamenii legii au aflat că ”femeia” din spatele ecranului calculatorului era de fapt… un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Suceava, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică.

”Din cercetări a reieșit că, începând cu luna februarie 2016, cel în cauză ar fi creat un cont fals pe o rețea de socializare, utilizând identitatea unei persoane de sex feminin și ar fi corespondat cu un bărbat, pe care l-ar fi determinat să-i trimită, în repetate rânduri, bani prin intermediul unui sistem de transfer rapid.

În această perioadă, victima i-ar fi trimis celui în cauză peste 20.000 de lei.

CITEŞTE ŞI: Bani nerambursabili pentru construirea de sere şi solarii

În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor două telefoane mobile, o tabletă și înscrisuri.

De asemenea, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanții Poliției Timiș.

O ”poveste de dragoste” asemănătoare a avut loc în Anglia, o tânără căzând victimă unui bărbat care se folosea de fotografiile unui actor din seriale turcești pentru a-și realiza profilul online.

CITEŞTE ŞI: Grav accident rutier în Timiş

După mult timp, tânăra a aflat adevărul și l-a căutat pe actor pentru a-l anunța că cineva îi folosește pozele cu scopul inducerii în eroare a femeilor.

Povestea din Anglia, însă, a avut un final demn de un basm: tânăra și actorul au rămas împreună…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amor în online cu gust amar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *