Americanul cu nume de star şi dragostea lui românească

james3

S-a născut în Statele Unite ale Americii, în statul Illinois, şi a lucrat timp de 21 de ani în cadrul poliţiei militare. Meseria i-a călăuzit paşii lui James Stewart spre Germania, unde a trăit o bună parte din viaţă.

Nu au lipsit nici misiunile periculoase în Quatar, Bahrein, Kuweit, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. A lucrat în domeniul investigaţilor, al antiterorismului, al securităţii şi al prevenţiei criminalităţii. Acum, americanul ce poartă un nume celebru în istoria Hollywood-ului este pensionar şi a ales să trăiască în România, alături de femeia pe care o iubeşte.

Povestea de dragoste

Pe cea care i-a devenit soţie, Paula, a cunoscut-o în timp ce era în Germania. Era căsătorit şi avea doi copii mari, însă pentru el româncă a însemnat dragoste la prima vedere. „La un moment dat, ea trebuia să se întoarcă în România.

Am decis că trebuie să vin să văd şi eu ţara Paulei, şi am vizitat Timişoara. Mi-a plăcut oraşul şi, după o vreme, am decis să plec în Germania, la familia mea de atunci. Pe vremea aceea eram căsătorit şi aveam doi copii mari. În drum spre graniţă, Paula m-a sunat şi mi-a spus că internetul fratelui ei nu mai funcţionează. M-am întors, am ajutat-o să-l repare şi atunci am rugat-o să vină cu mine în Germania. Soţia mea de atunci mi-a spus că dacă voi pleca în România căsnicia noastră va lua sfârşit. Am stat împreună cu Paula, în Germania, un an şi jumătate şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi fost să locuim în România, pentru că eram nevoiţi să facem foarte multe drumuri la Timişoara”, a spus americanul.

Din Germania, în Banat

james1Îndrăgostit iremediabil de româncă, James Stewart a cerut-o în căsătorie şi, în 2012, şi-au unit destinele. Au căutat un loc unde să-şi întemeieze un cămin şi în cele din urmă au ales Giulvăzul. Acolo au cumpărat o căsuţă pe care au renovat-o.

Pentru american a început o nouă etapă din viaţa sa şi ne-a mărturisit că la ţară se simte bine: „Sunt liber, nu mă deranjează nimeni”.
Căsuţa e pusă deja la punct, iar în curte doi câini mari de rasă, blânzi, patrulează în voie. Paulei Stewart în place să muncească în grădină: „Soţia se ocupă de legumicultură, iar eu lucrez la casă. O ajut şi la grădină, când e de săpat. Fac doar genul acela de muncă ce ţine de bărbat”.

Învaţă obiceiurile româneşti

James Stewart ne-a spus că îi place să trăiască în România: „Ţara nu e scumpă, româncele sunt femei frumoase, iar casa am cumpărat-o la un preţ bun.

De când locuieşte în Giulvăz, James Stewart a învăţat tradiţiile din zonă. Anul trecut, de Crăciun, la fel ca toţi locuitorii din comună, a tăiat un porc şi a preparat mezeluri ca-n Banat.

A învăţat să gătească sarmale şi afirmă că-i plac foarte mult. Ştie să prepare chiar şi deserturi mărturisind că nu ar da pentru nimic în lume viaţa de la Giulvăz, alături de soţia lui.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Americanul cu nume de star şi dragostea lui românească

  1. Paula e tinericā, el mai batrâior, si-a lāsat familia si o fugit, cum s-ar zice, cu una mai tânārā… Si in felul aceasta o ajuns in ziar ca exemplu positiv, demn de urmat. Prostie mai mare n-am auzit… Si acum Sade la Giulvāz si mâncā sarmale, eroul American. De halal sā-i die…

  2. De ce comentezi Dacă nu Cunoști ?Asta ii gândirea romanului atât îl duce căpșorul dacă ne-ai cunoaște in persoana nu cred ca ai mai Vb așa de noi 🙂 o zi frumoasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *