
Preotul Petru Gărău din comuna timișeană Jebel, în prezent pensionar, a muncit zece ani pentru a realiza o monografie a localității în care a văzut lumina zilei și pe ai cărei locuitori i-a slujit.
”Am consultat numeroase cărți și am ascultat mărturiile a 33 de persoane. În anul 2000 am finalizat lucrarea pe care din lipsă de fonduri nu am publicat-o încă. Intenționez să mai aduc unele modificări”, spune Petru Gărău. Dacă datele istorice, credințele populare și tradițiile își găsesc înșiruirea logică, o enigmă stăruie încă în mintea preotului. ”Nu se știe exact când a fost ridicată clădirea în care funcționează în prezent primăria. Unchiul meu, soțul surorii tatălui meu, Cocați Vasile, născut în 1888, mi-a spus că tatăl lui, Solomon, născut în 1848, știa la rândul său de la părintele său Gheorghe, născut în 1828, că nu se cunoaște data exactă când a fost ridicată clădirea. Eu bănuiesc că aceasta a fost construită în 1760, pentru că primul cneaz a fost Iancu Ciorei, consemnat în 1760”, susține preotul.
Descântecele lui Ică Ciublea
Din cercetările lui Petru Gărău, jebelenii știau cu puțin timp înainte dacă trebuie să se pregătească de o înmormântare. ”Ică Ciublea făcea descântece. El era chemat la patul bolnavului pentru a spune familiei dacă omul mai are zile sau nu. Era nevoie de apă sființită luată la Bobotează în urmă cu șapte ani și o frunză de busuioc cu aceeași vechime.
Ică Ciublea spunea <
Și-a ”cunoscut” înaintașii
Preotul Petru Gărău și-a cunoscut îndeaproape înaintașii, în sensul că în urma cercetărilor le știe familiile, rudeniile și încuscririle, prietenii și dușmanii. Din multitudinea de slujitori ai bisericii și oameni politici pe care i-a dat Jebelul de-a lungul timpului, începând cu prima atestare documentară în 1334, se remarcă figura lui Vasile Loichița, profesor de teologie, care a fost decan la facultatea de profil din Cernăuți și care, ani la rând, a hrănit studenții din recolta obținută pe cele 70 de hectare de teren din satul natal, fără ca nimeni să știe acest lucru.
”Recent, a apărut în câteva exemplare cartea <
1