Ambulanță SMURD cu pacient lovită în această dimineață într-un oraş din vestul ţării

Săptămâna nu a început prea bine pentru unii șoferi din Arad. Dacă în urmă cu o oră un pieton a fost lovit pe Calea Aurel Vlaicu, câteva minute mai târziu, în intersecția de la Podgoria, o ambulanță SMURD care transporta un pacient la spital a fost lovită de un Ford Escort.

Ambulanța circula prin fața Catedralei Ortodoxe și rula spre strada Corneliu Coposu, spre Spital. Avea semnalele acustice și luminoase pornite, dar nu a fost de ajuns pentru un șofer mai în vârstă care „pur și simplu nu s-a uitat”, spun martorii și a lovit ambulanța în partea din dreapta-spate.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar a fost destul cât să fie nevoie de trimiterea unei alte ambulanțe, de la SAJ, pentru preluarea pacientului, în timp ce Fordul a fost și el destul de serios avariat, fără ca șoferul să aibă nevoie de îngrijiri medicale, conform specialarad.ro.

Contactează autorul la: [email protected]


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns