Ambulanţă în misiune, distrusă de un şofer neatent

O ambulanță care transporta un pacient a fost implicată, marți, în jurul orei 13, într-un accident rutier. Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oituz, la intersecția strada 1 Decembrie 1918, nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe care circula pe drumul prioritar, cu care a intrat în coliziune.

„În urma impactului, conducătorul auto care a produs evenimentul rutier a fost transportat la spital (de către un echipaj SMURD), pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Ambulanța implicată în accidentul rutier transporta o femeie spre spitalul din municipiu și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. „Pacienta din ambulanță nu a avut de suferit în urma accidentului. Ea a fost preluată de un alt echipaj și transportată la spital”, a informat Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: zhd.ro

Foto arhivă


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *