Alin Nica, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a făcut câteva anunțuri legate de poziționarea sa atât în fruntea administrației județene, cât și ca previzibil lider al PNL Timiș. ”Voi fi președintele tuturor primarilor”, a spus Nica, anunțând că se va baza foarte mult pe edilii din județ, el însuși provenind din această postură.
Președintele ales spune că va efectua vizite dese în județ, pentru a superviza pulsul investițiilor derulate de administrația timișeană și pentru a fi mai aproape de aleșii locali. În ceea ce privește activitatea de la consiliul județean, Nica spune că va urmări eficientizarea acesteia, o prioritate importantă fiind atragerea de fonduri europene.
”Nu vin să dau pe nimeni afară. Cine își face treaba nu are de ce să se teamă”, a fost mesajul transmis de președintele ales angajaților instituției. Totodată, Nica spune că va deschide CJT către mediul academic și cel de afaceri, către societatea civilă și către alte organisme care au fost neglijate în trecut.
În plan politic, Alin Nica anunță unele mutații importante: ”Cei care se simt vinovați de rezultatele nu prea bune ar trebui să aibă decența să se dea la o parte”.
Potrivit lui Nica, o alianță între PNL și USR plus este inevitabilă, această fiind o consecință directă a votului timișenilor și timișorenilor. De asemenea, potrivit afirmațiilor omului momentului din PNL Timiș, vor fi readuși în față liberali care au fost marginalizați în timpul în care filiala a fost condusă de Nicolae Robu și, foarte important, este foarte posibilă curățarea listelor de candidați, chiar înainte de validarea acestora.
CITEŞTE ŞI: Final de mandate pentru Nicolae Robu: „M-am comportat exact așa cum i-a fost pe plac sufletului meu”
Referitor la fostul primar, Nica spune că preferă ca lumea să rămână cu amintirea lucrurilor frumoase realizate de acesta, dar a lansat, totuși, câteva săgeți în care explică cauzele eșecului lui Robu din 27 septembrie: ”Au fost mai multe greșeli strategice. Atunci când te cerți cu toată lumea, ai de pierdut, deși au fost și multe realizări”.
Potrivit prevederilor Codului Administrativ, Alin Nica va fi validat în funcție, cel mai probabil, peste o lună.
Ne bucurăm cä in sfîrșit jud.Timiș este reprezentat de un OM CU PICIOARELE PE PĂMÎNT, VĂ RUGĂM REZOLVAȚII PROBLEMA JURIDICĂ A TERENURILOR PĂȘUNE CARE SUNT IN LOCALITĂȚII,PENTRU A PUTEA CONSTRUII TINERII NOȘTRII,