ALERTĂ de gradul ZERO în Timiş!

Anul trecut 51 de micuți au decedat în județul Timiș înainte de a face primii pași, cu unul mai mult decât în anul precedent. În primele luni ale acestui an, unul din 130 de copii murea în România înainte de împlinirea vârstei de un an, conform Institutului Național de Statistică.

”În 2014, mortalitatea infantilă a crescut pentru prima dată după 20 de ani. În 2013 rata mortalității infantile a fost de 8,5 la o mie de nașteri, iar anul următor a urcat la 8,8. Și mai îngrijorător este faptul că în România numărul deceselor la vârste foarte fragede este dublu față de media europeană”, a declarat medicul timișorean Mihai Gafencu, vicepreședintele Organizației Salvați Copii România și președinte al filialei Timiș.

Scade natalitatea și crește numărul prematurilor

În condițile în care sporul natural urmează un trend descendent în România, procentul micuților care vin pe lume înainte de vreme este în creștere. Îngrijorător este faptul că acești copii ”grăbiți” nu găsesc un mediu prietenos în primele zile de viață. Din nefericire, tot mai mulți nu rezistă și pleacă într-o lume mai bună.

”În 1930, în România se înregistrau peste 660.000 de nașteri, în anul 2014 am ajuns la o cifră îngrijorătoare de aproape 186.000. Mortalitatea neonatală reprezintă mai mult de jumătate din mortalitatea infantilă. În 2014 nouă la sută dintre copii erau prematuri, iar în 2015 procentul a trecut de zece la sută. Anul trecut aproape 15.000 de nașteri au fost înainte de termen. Potrivit statisticii unul din zece copii care vin pe lume la o greutate sub 1.500 de grame nu supraviețuiește, iar 3,5 la mie mor în primele șase zile. În 2014, s-au înregistrat aproape 800 de nou-născuți morți, cei mai mulți la o vârstă gestațională de 28-35 de săptămâni”, susține prof. dr. Nicolae Suciu, manager al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului București și președinte al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România. În aceste condiții dotarea secțiilor de neonatologie devine o prioritate.

Jumătate ar putea fi salvați

”În anul 1974 exista un program de profilaxie a nașterilor premature care și astăzi ar fi eficient. Dacă am reuși amânarea nașterii cu trei săptămâni ar fi un mare câștig. Mai mult, înainte existau buletine informative cu instrucțiuni care în zilele noastre nu se mai tipăresc. Metodologia nu se mai practică. Toate acestea ar putea scădea atât prematuritatea cât și mortalitatea. Din păcate, astăzi mai avem doar simpozioane și conferințe”, spune prof. dr. Doru Anastasiu de la Maternitatea ”Bega” din Timișoara.

Mai mult, potrivit prof. dr. Nicolae Suciu, există markeri de depistare a nașterilor premature, analize care însă nu se fac la scară largă în România.

Conform analizelor Salvați Copiii, 50 la sută dintre copiii pe care îi pierde anual România ar putea fi salvați prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante și personal adecvat și prin dezvoltarea de programe suport pentru gravide, mame și copii.

”Prematurii cu greutatea sub un kilogram au nevoie de incubatoare speciale cu pereți dubli, care să asigure o umiditate de 70 la sută și o temperatură de 37 de grade Celsius. În incubatoarele pe care noi le avem, temperatura este de doar 32 de grade Celsius, maximum 35 de grade, iar umiditatea, de până în 40 la sută. În mod normal ei ar trebui să aibă condiții similare cu cele din uterul mamei”, precizează Gabriela Olariu, medic-șef al Clinicii de Neonatologie din cadrul Maternității ”Odobescu” din Timișoara.

Din numărul prematurilor foarte mici se recrutează cei mai mulți inadaptați social

”Într-un an, avem în medie 100 de prematuri cu greutatea mai mică de 1,5 kilograme, dintre care în jur de 40 au mai puțin de 1.000 de grame. Am solicitat Ministerului Sănătății 15 incubatoare de înaltă performanță”, precizează medicul Gabriela Olariu, de la ”Odobescu”. La Maternitatea ”Bega” s-au solicitat zece incubatoare și se așteaptă ca acestea să sosească în această vară.

Prematuritatea nu doar că amplifică numărul decesolor la vârste foarte fragede, dar prevestește și un viitor sumbru pentru națiune. ”Ne confruntăm cu o problemă foarte mare pentru că din numărul prematurilor foarte mici se recrutează cei mai mulți inadaptați social. Este imperios necesar să dotăm maternitățile cu incubatoare. Acestea vor fi achiziționate așa cum au solicitat unitățile sanitare și vor veni și ventilatoare. Din păcate, toate acestea se adresează efectelor prematurității, nu și cauzelor”, spune prof. dr. Nicolae Suciu.

Mamele au partea de vină

Alcolismul este principala cauză a prematurității susțin medicii ginecologi. ”Nu vorbim de cantități mari de alcool. Un pahar pe zi și o practică regulată. Multe dintre femeile gravide fac acest lucru, însă nu o recunosc. Și drogurile au o pondere însemnată în ceea ce privește prematuritatea, dar și fumatul pe perioada sarcinii”, precizează prof. dr. Doru Anastasiu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “ALERTĂ de gradul ZERO în Timiş!

  1. Ce ma surprinde este faptul ca asemenea articole, de absoluta importanta, nu se comenteaza. Daca un tzigan isi parcheaza Mertzanul pe trotoar, sar toti ca muscati de sarpe si comenteaza in cor, ca politia nu-si face datoria, ca nesimtitii asa si pe dincolo. Asta este opinia publica timisoareana. Pacat.

  2. Am 34 de sapt si ma gandesc cu groaza la momentul nasterii… nuauzi nimic de bine, totul a devenit o loterie

    1. Anca,

      Pentru bebelusul tau gândește pozitiv! Sigur el stie foarte bine ce are de facut. Important sa nu te lasi prada gandurilor negative din ultimele saptamani.
      Pastreaza-ti aceeasi stare care ai avut-o cand ai aflat ca esti insarcinata :).
      Nimic nu se compara cu momentul in care iti tii copilașul pentru prima data in brate. Este ceva divin, de nedesxris.

      Capul sus…!

      O proaspata mamica.

  3. Cind numarul de nasteri era mare Romania era o tara rurala,acum e o tara urbana alta epoca alte conditii alte pretentii,necesitati si cheltuieli .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *