Alarmă de incendiu în vestul țării. Cum erau anunțați pompierii acum 100 de ani

clopot pompieri

La ora actuală, în cazul izbucnirii unui incendiu sau a producerii unui alt eveniment care să necesite intervenția pompierilor, lucrurile sunt clare. Cineva sună la 112, apelul este redirecționat spre unitatea de pompieri cea mai apropiată, iar cei de acolo pleacă în grabă pentru a salva vieți omenești sau bunuri materiale.

CITEȘTE ȘI: Tânăr prins drogat la volan, pe o şosea din vestul ţării. Nu avea nici declaraţie privind motivul deplasării

Cu multă vreme înaintea apariției telefoanelor și a sistemelor moderne de alarmare, pompierii își făceau datoria. Iar anunțul că este nevoie ca ei să plece să stingă flăcările se făcea bătând un clopot special pentru astfel de ocazii. Un astfel de obiect cu valoare istorică se află Arad, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” sunt au ținut să-l aducă atenția oamenilor. “Pompierii au fost tot timpul pregătiți să intervină, chiar si acuma mai bine de 100 de ani exista un sistem de alarmare a subunității de intervenție. Astăzi, „sistemul de alarmare” a pompierilor de atunci se află la intrarea în Inspectoratul pentru Situatii de Urgența „Vasile Goldiș” al județului Arad și este întreținut cu grijă de colegul nostru „Ceani” , au transmis ei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *