Aer de Banat

cralovat

Printre satele bănăţene care îşi păstrează aerul specific din urmă cu un veac se numără şi aşezarea Cralovăţ, aparţinând de comuna Topolovăţu Mare. Dacă te aventurezi pe drumul pietruit, destul de bine întreţinut, (DC 75) care te aduce aici din drumul judeţean DJ572, după cei vreo patru kilometri de parcurs, descinzi într-o frumoasă vale cu o fântână cu cumpănă şi cu iarbă verde presărată… cu firicele de apă şi numeroase gâşte.

Înainte de a ajunge în micul sat dintre dealuri, ai parte de un peisaj „romantic” sau mai degrabă nostalgic cu ruine de la fosta zootehnie. La intrare, în stânga, la prima casă, pe coastă, se văd urmele a două căpiţe de fân, ceea ce dă localităţii un aer rustic, iar cum prima impresie este cea care contează, trebuie să mărturisesc că peisajul m-a cucerit din prima, pentru că acum a fost a doua oară când am călcat pe pământul mirific al Cralovăţului.

Nu întâmplător aici cineva s-a gândit să facă o tabără pentru copii, pentru că locul este cu adevărat frumos.

Dacă ar fi să recomand un sat de vizitat, de vacanţă sau de trăit, Cralovăţ, aflat la 34 kilometri de Timişoara şi 26 de Lugoj, ar putea fi alesul. Viaţa, însă, probabil că nu e chiar roz, ţinând cont de faptul că existenţa trebuie câştigată şi acest lucru, astăzi, ca şi ieri, nu este destul de simplu de făcut.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Aer de Banat

    1. Pai de ce nu te muti inapoi la Cralovat, Miroslava, ca doar nu-i problema… decat sa te usuci de dor… „pamantul mirific” al Cralovatului te asteapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *