AEM și-a închis porțile, muncitorii nu au acces nici măcar în curte (video)

AEM și-a închis porțile, muncitorii nu au acces nici măcar în curte

AEM și-a închis porțile, muncitorii nu au acces nici măcar în curte

Cei peste 400 de angajați ai fabricii timișorene AEM nu ai mai putut intra la lucru, în noul an. Asta pentru că încă de luni, 8 ianuarie, porțile sunt încuiate. Conform unora dintre aceștia într-una dintre zile au fost câțiva angajați de la resurse umane.

vineri, 12 ianuarie 2024, inclusiv poarta principală pentru acces persoane era încuiată, iar personalul de pază nu este prezent. Fabrica și incinta sunt decuplate de la curentul electric.

Mai multe muncitori ne-au contactat telefonic să ne spună că nu pot intra în fabrică iar șefii nu le răspund la telefoane.

“Soțul meu a intrat în depresie. Nu mai vorbește nici măcar cu mine, stă închis în casă. Am încercat să vorbesc cu colegi de-ai lui, să se adune, să își angajeze avocați. Nimeni nu are curajul să facă nimic, toți sunt timorați. De 4 luni nu și-au luat banii, nu am avut un leu de sărbători. Nu știu ce e de făcut”, ne-a declarat soția unui angajat al AEM.

În fața fabricii, tot vineri, erau trei bărbați, însă aceștia au fost foarte reticenți în a oferi detalii. “Nu știm ce să facem Porțile sunt închise, nu este curent, nimeni din conducere nu ne transmite nimic. Nu aș vrea să spun maim ult să nu îmi fac probleme”, ne-a declarat unul dintre cei trei muncitori din fața fabricii.

“Eu mi-am depus marți cererea de lichidare. Am dat-o unei doamne de la personal și a zis să vin peste două-trei zile. Am venit, doar că nu e nimeni, absolut nimeni și toate porțile și ușile sunt închise. Tot ce vreau e să îmi iau lichidarea să îmi caut alt loc de muncă. Nu pot trăi fără serviciu, am casă, familie, cheltuieli. De la salariile restrante mi-am luat gândul. Dar măcar să vină cineva să îmi dea lichidarea aprobată să mă pot duce în altă parte”, ne-a spus un alt muncitor de la AEM.

Am încercat să luăm legătura cu mai multe persoane din conducerea societății, pentru un punct de vedere însă nimni nu ne-a răspuns la apelurile telefonice sau la mesaje. Iar la fabrică nu am găsit pe nimeni, nici măcar un paznic sau un portar.

Vă reamintim că angajații AEM au mai protestat în fața fabricii de mai multe ori în lunile noiembrie și decembrie 2023, tot din cauză că nu li s-au acordat drepturile salariale. (Protest spontan la fabrica AEM din Timișoara). Aceștia nu își primiseră banii aferenți lunii septembrie 2023 și nici pentru lunile următoare. Au avut loc discuții sporadice cu cei din conducerea AEM, dar totul a rămas la nivel de promisiuni neonorate. (Angajații AEM Timișoara au ieșit, din nou, la protest)

Semnalul închiderii s-a dat în august 2023

Pe data de 7 august 2023, Renașterea bănățeană informa că AEM și-ar putea închide definitive porțile. Impactul social este unul major, fiind vorba de peste 400 de angajați, fiecare dintre aceștia având cel puțin încă un membru de familie.

Din informațiile obținute pe surse de către Renașterea bănățeană, AEM S.A. ar avea o datorie de aproximativ 60 de milioane de lei către stat și ar fi fost păsuită de plata a 20 de milioane de lei din suma totală prin aplicarea OUG 6/2019, care prevede “instituirea unor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante”.

Însă, conform datelor publice de la ANAF, firma “nu este cu obligații restante la bugetul de stat care depășesc plafonul minim”, care potrivit legii este de 500 de mii de lei în cazul marilor contribuabili. Un aspect asupra căruia am dorit să cerem lămuriri conducerii AEM, doar că nimeni din conducerea companiei nu a fost de găsit. În fabrică eraniciun muncitor, iar lucrul a fost oprit. Mai mult, nu se mai furnizează nici curent electric sau gaz. La electricitate, AEM ar avea o datorie de aproximativ 1,5 milioane de lei, în timp ce la gaze restanțele s-ar ridica la peste 3 milioane de lei.

La aceste datorii, confrom surselor noastre, se adaugă alte restanțe, nemenționate ca sume exacte, către diverși furnizori și parteneri. Mai trebuie spus și că angajații nu și-au primit salariile, deci tabloul financiar este unul extrem de sumbru. (UPDATE. AEM și-ar putea închide definitiv porțile).

După apariția acestui prim articol, am primit la redacție un drept la replica din partea conducerii AEM, pe care l-am publicat. Astfel, în august 2023, managementul societății susținea că:

“1. Fabrica AEM, unicul și cel mai vechi brand românesc: AEM S.A. este un pilon al industriei românești și reprezintă un etalon al calității și inovației în producția de contoare electrice de peste cinci decenii.

2. În prezent AEM se află în perioada de concedii și lucrări de mentenanță programate. La fel ca multe alte fabrici, în această perioadă AEM SA efectuează lucrări esențiale de menteneață a utilajelor în luna august a fiecărui an, lucrări care se desfăoară în perioada de concedii a persoanlului.

Aceste lucrări de mentenanță asigură o funcționare optimă și eficientă a fabricii. În acest moment societatea AEM SA, societate de importanță energetică națională, are comenzi ferme pe următorii 5 ani și are în derulare un program de crestere a capacității tehnologice pentru a face față cerințelor impuse de Comunitatea Europeană ca până în 2029 toți consumatorii finali să beneficieze de sisteme SMART Metering de electricitate și gaz.

3. Datoriile curente și eligibilitatea pentru licitații: AEM S.A. are o gestiune financiară responsabilă, având exclusiv datorii curente. Participarea AEM SA în mod constant la licitații publice demonstrează integritatea financiară a companiei și conformitatea cu regulamentele statului. AEM SA nu ar fi eligibilă să participe la lictații publice dacă ar avea datorii către stat.

4. Conducerea AEM S.A. dorește să aducă în atenție și să exprime îngrijorarea profundă față de modul în care se doreste preluarea /falimentul societatii de diferite grupuri de interese mafiote care profită de faptul că Parchetul DIICOT Timișoara a gestionat “neglijent” și culpabil dosarul legat de fraudele a cărei victimă este AEM SA. • AEM S.A., cel mai vechi brand românesc care este o victimă în acest context, a fost extrem de contrariat de comportamentul partizan și subiectiv a Parchetului DIICOT Timișoara, care în loc să-si îndeplinească obligațiile prin procurorii de caz pentru trimiterea în instanță cât mai urgent a dosarului și să asigure recuperarea prjudiciului cauzat societății noastre, tergiverseaza procedurile, aratând ca dorește să se îndeplinească termenul de prescriptie în favoarea infractorilor. Parchetul întârzie în mod premeditat procedurile, afectând reputația și funcționarea companiei, și aducând prejudicii suplimentare.

Într-un dosar de fraudă, în care executivul din perioada 2011 – 2017, în complicitate directă cu renumitul auditor PWC și a cărui reprezentanți au calitate de inculpați în dosar, au falsificat împreuna actele contabile și au prejudiciat AEM SA cu peste 200 milioane RON echivalent a 50 milioane de euro, reprezentanții DIICOT Timișoara au facut tot ce a putut pentru a tergiversa dosarul și a lăsa infractorii să scape (procurorii de caz au fost schimbați o data la șase luni). Menționăm ca majoritatea inculpaților și-au recunoscut faptele săvârșite și au dat declarații în acest sens.

Este inadmisibil ca în aceste Condiții, reprezentanții statului, plătiți din bani publici, procurorii DIICOT TIMIȘOARA să lase dosarul în nelucrare 2 ani.

Mai mult, deși s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în dosarul AEM, DIICOT Timișoara cu intenție și determinat, NU a numit expertul contabil care să efectueze expertiza contabilă. De mai mult de un an de zile DIICOT “uită”, în fapt refuza nejustificat, să numească expertul contabil, dând astfel o șansă infractorilor să scape nepedepsiți datorită prescripției răspunderii penale.

DIICOT Timișoara a dispus extrem de târziu aplicarea sechestrelor asiguratorii pe averea inculpaților, intârziind mai multe luni de zile, în ciuda mai multor cereri de urgentare a sechestrului facute de AEM . Acest fapt a permis inculpaților să-și înstrăineze proprietățile, unele cu o valoari de peste 1,5 milioane Euro.

DIICOT are un în mână un dosar în care majoritatea infractorilor au recunoscut, în care există probe clare irefutabile, dar în care din vara anului 2022 DIICOT Timișoara NU a mai făcut nimic, cu excepția faptului că a emis o Ordonanță prin care a propus închiderea dosarului invocând prescripția faptelor, evident în favoarea infractorilor, fapt contestat de altfel în instanța de judecată de către AEM SA, cu termen în luna septembrie 2023.

Si pe această cale AEM TIMISOARA, trage un semnal de alarmă și aduce în atenția factorilor responsabili cât și opiniei publice această abordare a Parchetului DIICOT Timișoara care este nu doar inacceptabilă, ci și dăunătoare pentru justiția românească, erodând încrederea publicului în instituții”.

Astfel, în august 2023, conducerea AEM se lăuda că fabrica nu are datorii mari și că are planuri de dezvoltare și comenzi ferme pe următorii cinci ani”.

În ianuarie 2023, muncitorii nu au nici măcar acces în fabric să își depună demisia și să își facă lichidarea, cât despre restanțele drepturilor salariale, neachitate încp din septembrie 2023 nici nu poate fi vorba. Fabrica e goală, nu se lucrează și furnizarea energiei electrice este sistată.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

14 thoughts on “AEM și-a închis porțile, muncitorii nu au acces nici măcar în curte (video)

  1. Întrebarea este cine vrea să pună mâna pe AEM? După reticentele indivizilor de la DIICOT, se pare că e oameni mari, tari în grad… Țara mea de glorii…

  2. Faceți anchetă și la Draxlmaier. Au fost obligați până acuma peste 50 de angajați să plece. (comentariu moderat)

  3. Se intampla ceva, nu mai avem autoritati competente deloc in tara asta, orasul asta, nimic. Mergeți la buticari in control si la astia cu sute se angajati pauza totala, de 4 luni nu si au primit salariile, acum se inchid portile si autoritatile nimic. RUSINE!!!!!

  4. Deci, Dcineva e complice -pentru a cata oara?!- in devalizarea unei alte fabrici timisorene. Cei care ar trebui sa ne protejeze, isi protejeaza propriile interese! Nimic nou!

  5. Nu o mai injurati pe Moica care o dat de lucru la 1400 oameni cu tot cu familiile lor
    O exportat in Germania, Italia, Franta, Argentina etc milioane de contoare.
    Au avut echipa de development proprie.
    Nu o avut ea studii la Oxford dar AEM ul era varf de lance Landis Gyr, Elster , Endesa tremurau cand partticipaul la licitatii cu AEM ul pe piata externa.
    Deci facetii statuie lui Moica . Pepenica , Radulescu securisti nemernici care au furat din fondurile lui nea Nicu.

    1. In primul rand scrie in limba română.
      Povestea asta comunista pe care o tot repeți este ridícula.
      Cert este ca a participat la furt, 50 milioane de euro, împreună cu sotul si fiul. Aici nu traim din amintiri. Este imposibil sa te recuperezi dupa un asemenea furt.
      Din pacate tara asta este plina de putreziciune iar viitorul sumbru. Legea junglei” care pe care”.

  6. AEM intre anii 1998 2018 a fost un nume pe piata mondiala a contoarelor condus de o femeie. Care a vandut milioane de contoare pe piata externa.
    Deci nu o puteti acuza ca o tras sfori.
    Unde nu o exportat Moica!!!.
    Chiar daca oamenii nu prea au apreciat o spnand multe despre ea poate unele adevarate in schimb ea , ia iubit in felul ei .
    Dragostea fata de ei si arat o ca in 25 de ani o zi nu le a intarziat salariile.
    Este adevarat pe unii ia imbuibat.
    Dar a fost un model care a aratat ca o firma nu ticmai mare s a batut atentie pe piata externa cu gigantii di lumea contoarele.
    Nu de putune ori ia batut.
    A impus respect. Cand auzeau astia de AEM si contoarele lor din start ii luau fiorii.
    Milioane de contoare vandute la Italieni si Francezi.

  7. AEM ul sub conducerea lui Moica a colaborat cu Panasonicul din Japona dezvoltand contoare cu ultrasunte.

    Daca nu erai bun si nu aveai tehnologie credeti voi ca te bagau Japonezii in seama.
    S-au daca nu stateai bine financiar si furai credeti voi ca te baga cineva in seama pe piata externa.
    Ca sa participi la licitatii in exterior aveai nevoie de auditorni de la firme de audit international.
    Sa nu ziceti xa ia mituit si pe aia.
    Unde mai pui ca odata la 6 luni Pepenica si Radulescu osi luau milioanele ca dividende.
    Deoata frauda 20 milioane.
    Nu credeti ca ii xusuta cucata alba atata timp cat ei anual luau milioane chiar zeci milioane de euro.
    Oare nu au vrut ei sa o inlature pe Moica ca sa poata vinde piata de contoare strainilor.
    Imaginativa ca AEM ul detinea 90% din piata intern.
    De aia Radulescu si Pepenica ar trebui anchetati pentru subminarea economiei Romaniei si tradarea intereselor tarii. Ei acum ine mrrsi fac afaceri cu statul prin firma Luxten dupa ce au vandut tara strainilor.

  8. Una din emblemele indusriei romanesti!Dispare pentru ca asa doresc Liderii Romani,tradatori de tara si neam si pentru ca asa doresc capitalisti din V Europei, care ne au ocupat economic si politic!!
    Suntem Slugi!!!!!

  9. Bună ziua, doresc să primesc informații cum pot ridica adeverintele pentru pensie cu perioada lucrată între anii 1979- 2003.Plicul cu ADEVERINȚE sunt la biroul personal?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *