
AEM și-ar putea închide definitiv porțile
Update
În urma apariției articolului, am fost contactați de către Constantin Cocheci care a venit cu următoarea precizare:
“CV-ul de pe site de la STPT nu mai e valabil. A fost pus pe site acum un an de zile, când am venit la STPT. Am anulat contratul cu AEM anul trecut (2022 – n.r.) în septembrie și am terminat cu AEM.
Nu mai există acea formă de organizare. Acum are AGA si CA. Președinte AGA, președinte CA și director general este domnul Ionel Pepenică. Nu știu ce aveți personal cu mine și faceți mereu legătura cu STPT.
Sau aveți ceva personal cu mine și dați în STPT.
În CV scrie că mi-am terminat mandatul la AEM”. Realitatea de pe site-ul oficial al STPT este însă alta.
Menționăm că luni, 7 august 2023, la ora 16:44, pe pagina oficială de internet a STPT, apare CV-ul lui Constantin Cocheci în forma publicată, în urma documentării, în care este menționat că domnul Cocheci este “ 2022 – prezent Presedinte Directorat AEM S.A. ( mandat pana in 12.2023)”.

Articolul inițial:
AEM și-ar putea închide definitiv porțile
Una dintre cele mai importante companii din Timișoara și din România – AEM S.A., producătoare de contoare electrice, ar putea intra în faliment. Compania are datorii de zeci de milioane de lei, iar lucrul în fabrică a fost sistat.
Toată lumea, de la directori la muncitorii de linie, au intrat în conediu impus, până în data de 15 august 2023.
În timp ce primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se laudă cu investițiile și avântul mediului economic timișorean, o întreprindere cu tradiție, fondată în anii ’70, este la un pas de faliment.
Datorii, producție sistată, fabrica pustie
La fabrica AEM singura persoană cu care se poate sta de vorbă este portarul care ne-a și precizat că “nu aveți cu cine să stați de vorbă. Nu e nimeni în afară de un angajat de la resurse umane. Toți sunt în concediu”.
Din informațiile obținute pe surse de către Renașterea bănățeană, AEM S.A. ar avea o datorie de aproximativ 60 de milioane de lei către stat și ar fi fost păsuită de plata a 20 de milioane de lei din suma totală prin aplicarea OUG 6/2019, care prevede “instituirea unor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante”.
Însă, conform datelor publice de la ANAF, firma “nu este cu obligații restante la bugetul de stat care depășesc plafonul minim”, care potrivit legii este de 500 de mii de lei în cazul marilor contribuabili. Un aspect asupra căruia am dorit să cerem lămuriri conducerii AEM, doar că nimeni din conducerea companiei nu este de găsit.
În fabrică nu este niciun muncitor, iar lucrul a fost oprit. Mai mult, nu se mai furnizează nici curent electric sau gaz.
La electricitate, AEM ar avea o datorie de aproximativ 1,5 milioane de lei, în timp ce la gaze restanțele s-ar ridica la peste 3 milioane de lei.
La aceste datorii, confrom surselor noastre, se adaugă alte restanțe, nemenționate ca sume exacte, către diverși furnizori și parteneri. Mai trebuie spus și că angajații nu și-au primit salariile, deci tabloul financiar este unul extrem de sumbru.
Tăcere totală din partea conducerii AEM
Surse din companie ne-au declarat că o resuscitare a fabricii este aproape imposibilă, din cauză că majoritatea bunurilor imobile au fost folosite pentru garanții la împrumuturi bancare.
Am încercat să cerem o poziție oficială din partea companiei AEM S.A. Doar că președintele directoratului companiei, mandatat conform actelor publice până în luna decembrie 2023, Constantin Cocheci nu a vrut să ofere niciun fel de detaliu. “Buna ziua, Revin cu telefon la întoarcerea din concediu. Mulțumesc” este mesajul care ne-a fost trimis de către acesta.
CITEȘTE ȘI: Obligată prin lege, administrația Fritz încearcă să acopere parțial pierderile Colterm
Constantin Cocheci, președinte al directoratului de la AEM S.A. este nimeni altul decât actualul director general al STPT, din subordinea Primăriei Timișoara, lucru confirmat chiar din CV-ul său, postat pe pagina de internet a societății timișorene de transport în comun.
AEM este deținută de către trei persoane fizice, Pepenica Ionel, (54%) Hidi Tiberiu (15%) și Ciovica Cosmin Stefanita (5%) și compania LUXTEN LIGHTING COMPANY SA (24%).
Istoric recent zbuciumat
Sunt trei ani de când fabrica de contoare a trecut printr-o restructurare totală. DIICOT investiga, de mai mulți ani, posibile fraude în cadrul companiei.
În octombrie 2020, au avut loc descinderi ale polițiștilor de la Crimă Organizată și ale procurorilor DIICOT la mai multe adrese din Timișoara și București, într-o amplă ancheta de înșelăciune.
Oamenii legii vorbeau, la cel moment, de un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro, făcut de un grup infracțional organizat, la AEM S.A. Printre cei vizați de ancheta ofițerilor de la Crimă Organizată se număra și Olimpia Moica, fosta directoare, soțul acesteia, dar și o colaboratoare a fostei directoare.
Potrivit anchetatorilor, fosta directoare Olimpia Moica, soțul acesteia și executivul fabricii, cu complicitatea a zeci de angajați, au reușit o fraudă de proporții, ce s-a derulat de-a lungul a câțiva ani, între 2011 si 2017. La audierile din anul 2020, soții Moica s-au declarat nevinovați și au respins acuzațiile care li s-au adus.
Ulterior, fabrica și-a schimbat acționariatul, a făcut angajări și și-a diversificat activitățile.
Cu toate acestea, se pare că nici noul management și noul acționariat nu au reușit să redreseze situația companiei.
Conform ANAF, în anul 2022, AEM S.A. avea datorii de 209 442 748 de lei, un profit net de 4 950 630 de lei și 665 de angajați. Bazat pe aceleași raportări, în anul 2020, firma figura cu pierderi 56 329 313 de lei și datorii de 167 537 093 de lei.



Domnul cu pricina care a”încheiat”cu AEM in 2022,se poate verifica daca spune adevărul foarte simplu.
Verificare venituri încasate 2023(acolo se va vedea daca are încasări de la AEM și în prezent)și dacă este sau nu pontat și în prezent la AEM.
Ce legatura are primarul (indiferent cine e) cu situatia financiara a unei companii private?
S-a inchis sau si-au reluat activitatea ?
Insolventa Aem se judeca pe 9 noiembrie. Societatea in moarte clinica