Actul sexual cu un minor sub 16 ani, cu sau fără consimțământul acestuia, va fi considerat viol

Actul sexual cu un minor sub 16 ani, cu sau fără consimțământul acestuia, va fi considerat viol

Actul sexual cu un minor sub 16 ani, cu sau fără consimțământul acestuia, va fi considerat viol.

Actele sexuale desfășurate cu un minor având vârsta sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a existat sau un acord exprimat din partea minorului. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, care prevede această modificare, a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Următorul pas este votul final în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților.

Întrucât activitatea parlamentarilor a reînceput pe 1 februarie, World Vision România și VeDem Just solicită urgentarea votului, având în vedere că o serie de prevederi importante vor proteja victimele prin această lege.

CITEȘTE ȘI: Un nou tren va lega vestul țării de Budapesta și Viena

”În absența validării prevederii mai sus menționată, instanțele vor judeca în continuare un caz de abuz sexual cu minor ca fiind un act realizat cu consimțământ din partea copilului, nu viol. Această teribilă realitate este valabilă chiar și când vorbim de copii de 11 ani. Atât avea o fetiță când a fost violată și în cazul căreia procurorii și judecătorii care au analizat cazul au considerat că minora a acceptat în cunoștință de cauză să întreţină relaţii sexuale cu un adult.

Drept urmare, infracțiunea a fost considerate drept act sexual cu minor, nu viol. Doar după ce familia fetei a mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), instanțele din România l-au condamnat pe agresor pentru viol”, atrag atenția cele două organizații.

România a fost condamnată la CEDO de patru ori în ultimii șapte ani pentru slaba investigare a cazurilor de abuz sexual în care victimele sunt minori, potrivit VeDem Just. Ultima condamnare a fost anul trecut.

În proiectul de lege amintit, toate tipurile de acte sexuale cu un minor sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a fost sau nu exprimat un acord din partea copilului. Pedepsele prevăzute sunt între 7 și 12 ani de închisoare (dacă se constată că victima și-a dat acordul), respectiv între 8 și 15 ani închisoare (dacă victima nu-și dăduse acordul). Va fi pedepsit penal inclusiv minorul care are peste 14 ani și care violează un alt minor. Dacă fapta minorului are loc însă cu acordul victimei sub 16 ani și diferența de vârstă dintre autor și victimă nu depășește patru ani, fapta nu se pedepsește.

De asemenea, agresiunile sexuale, indiferent dacă victima și-a exprimat acordul sau nu, vor fi pedepsite între 3 și 10 ani de închisoare.

Potrivit noii legi, orice tip de mesaj transmis către un minor cu vârsta sub 16 ani cu scopul de-al incita să comită un act sexual asupra sa ori împreună cu altă persoană se va încadra la infracțiunea de corupere sexuală a minorului. Pedeapsa pentru această infracțiune va fi între 1 și 5 ani de închisoare.

Un mesaj prin care i se cere unui minor să transmită fotografii și filmulețe cu el în ipostaze sexuale va fi încadrat la infracțiunea de pornografie infantilă. Pedeapsa va fi închisoare între 6 luni și 3 ani.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *