ACS Poli Timişoara are un nou preşedinte

Sorin Dragoi 1

Nicolae Robu a simţit nevoia unei schimbări şi l-a propus pe city-managerul Sorin Drăgoi (foto) în funcţia de preşedinte al ACS Poli Timişoara, în locul lui Ioan Miculaş, care ar putea activa în continuare doar ca team-manager, post preluat în primăvară de la Daniel Stanciu.

Primarul Timişoarei pare să fi fost deranjat de declaraţia făcută de Miculaş cu privire la oportunitatea de a avea un investitor din zona privată dacă va fi câştigat procesul cu Curtea de Conturi şi va fi reluată finanţarea din bani publici. Nicolae Robu speră în continuare să-l atragă în proiectul ACS Poli pe omul de afaceri Viorel Tudose.

„Sunt convins că n-am fi ajuns într-o asemenea situaţie dacă n-ar fi intervenit acea interdicţie de finanţare din partea Curţii de Conturi. Lumea trece foarte uşor peste faptul că această echipă a funcţionat un sezon în Liga I fără nici un leu de la consiliul local şi consiliul judeţean. Este o performanţă că am reuşit să ţinem echipa în Liga I, chiar dacă rezultatele au fost modeste.

N-am dorit răul nimănui, n-am cerşit un loc în Liga I. Sunt bucuros că Poli este în Liga I şi îmi pare rău atunci când un club sportiv are probleme. Dar problemele au fost create de nişte indivizi care acum au vrut să pozeze în salvatori deşi ei comis ilegalităţi. Proiectul cu Getica 95 nu este unul abandonat. Şi astăzi am discutat cu domnul Tudose, nu vreau să dau detalii, este de înţeles atitudinea sa, una rezervată până în momentul în care va ajunge la concluzia că nu-şi riscă banii dacă vine aici.

Noi avem acea problemă cu Curtea de Conturi, există un proces în derulare, nimeni nu se poate antepronunţa în ceea ce priveşte o decizie judecătorească. Instanţa va stabili valoarea prejudiciului, dacă se va constata aşa ceva, nu Curtea de Conturi. Ar urma încă un proces care ar dura tot un an. Domnul Tudose se întreabă ce repercusiuni vor fi, nu vrea să-şi rişte banii.

Domnul Miculaş a făcut o declaraţie neinspirată, el nu are experienţă în relaţia cu jurnaliştii. A spus că echipa nu ar mai avea nevoie de un investitor privat dacă va fi câştigat procesul cu Curtea de Conturi. Ioan Miculaş nu este ordonator la primărie sau la consiliul judeţean. Eu îmi doream de la bun început o investiţie privată, însă nu s-a putut, şi considerând că fenomene sociale atât de importante nu pot fi tratate neglijent, am început finanţarea publică. Sper să se materializeze acest parteneriat.

Am convenit împreună cu preşedintele consiliului judeţean, Sorin Grindeanu, la propunerea mea şi cu aprobarea rectorului Universităţii Politehnica, să-l desemnăm ca preşedinte la ACS Poli pe domnul Sorin Drăgoi. Nu este nimic hotărât pe proceduri, ci doar o înţelegere. Am convenit să mergem pe această idee. Domnul Miculaş nu va mai fi preşedinte. El este un om foarte important pentru club, a dovedit loialitate şi are toată susţinerea mea în Consiliul Director, dar preşedinte va fi Sorin Drăgoi. Urmează să detaliem dacă domnul Drăgoi va cumula cele două funcţii, noi n-am vrea să o facă. Va fi numit, probabil, de la 1 august, este o decizie neoficializată, o înţelegere care nu a fost urmată de parcurgerea procedurilor oficiale, însă şi domnul Drăgoi este de acord cu ea”, a dezvăluit Nicolae Robu.

El a vorbit şi despre partida de sâmbătă cu Dinamo Bucureşti: „Sper că echipa noastră va intra pe teren foarte bine mobilizată, pregătită şi fără inhibiţii. Evident, va fi un meci extrem de greu, Dinamo a început în trombă, a câştigat cu 4-1 contra Astrei, şi a făcut-o încă în deplasare. Noi suntem cu un lot care nu a fost constituit pe sume mari, pentru că încă suntem în discuţii în vederea soluţionării finanţării. Ne bazăm pe mulţi tineri, ei sunt jucători valoroşi, am încredere în lotul nostru şi în antrenorul Ionuţ Popa şi echipa cu care lucrează. Îmi doresc să începem bine cel de-al doilea an consecutiv petrecut în Liga I”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *