Achiziție de 500 de coșuri de gunoi din oțel pentru Timișoara

Achiziție de 500 de coșuri de gunoi din oțel pentru Timișoara

Primăria va achiziționa și monta pe străzile Timișoarei 500 de noi coșuri de gunoi din oțel. Licitația pentru achiziție a fost lansată în 16 decembrie, iar ieri a avut loc deschiderea ofertelor. Două firme s-au arătat interesate, mai exact Urbio Palagio SRL și Urban Market SRL.

Coșurile de gunoi din tablă de oțel galvanizată la cald, care să le confere rezistență sporită la factorii de mediu și la vandalism, vor avea capacități între 40 și 60 de litri. De asemenea, recipentele vor fi prevăzute cu un un mecanism în zona inferioară, pentru golire rapidă. Modelul va putea fi montat atât pe pereți, cât și pe stâlpi.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz a plecat la sârbi deși sunt șanse să aibă Covid

”Noile coșuri vor fi instalate în zonele în care acestea lipsesc de pe arterele principale de circulație, în piețele publice și în stațiile mijloacelor de transport în comun. Fiecare coș va avea o garanție de 24 de luni, în condiții normale de utilizare”, precizează Primăria Timișoara.

Valoarea estimată a contractului este de 377.000 de lei fără TVA, dar suma din contract va va fi determinată de oferta câștigătoare, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai mic.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *