Accidente grave la Margina și la Șag

Accidente grave la Margina și la Șag. Mai multe victime

Accidente grave la Margina și la Șag

Luni, 19 iunie, cu puțin înainte de ora 17, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs în comuna Margina.

De urgență, s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Stației Făget, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„În accident au fost implicate două autovehicule (de teren), un microbuz și un autotren, cu șase persoane (în total).
În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 48 ani, preluată în stare conștientă și transportată de către o ambulanță SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara”, a transmis ISU Timiș.

Ce spune poliția?

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat în vârstă de 46 de ani a condus o autoutilitară pe DN 68 A, dinspre Margina spre Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, care se afla oprit în coloana de autovehicule formată pe porțiunea de drum respectiv.

Acesta a fost proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, care la rândul său a fost proiectat în autoturismul care se afla în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 56 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducatorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Prognoza pe 2 săptămâni: vin temperaturi caniculare în România. Cum va fi vremea în Banat

De asemenea, în jurul orei 17:10, pompierii au fost solicitați la accident rutier produs pe E70, în comuna Șag.

Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren, cu cinci persoane.

În urma evenimentului, o persoană a fost evaluată medical la fața locului, suferind atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital, potrivit ISU Timiș.

Foto: ISU Timiș


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *