Accident violent pe Autostrada A1. Foto

Accident violent pe Autostrada A1. Foto

Un accident de circulaţie s-a produs miercuri, 12 aprilie, în jurul orei 11, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la bifurcația cu A11.

Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani, cetățean german, care efectua o manevră de mers înapoi, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Maramureș.

În urma coliziunii, cei doi șoferi au fost răniți ușor, fiind transportați la spital pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a avut valoarea 0 pentru ambii șoferi.

Traficul a fost blocat aproximativ 30 de minute, fiind deviat de pe A11 pe A1.

Accident violent pe Autostrada A1. Foto

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, a comunicat IPJ Arad.

CITEŞTE ŞI: Autobuze electrice „made în China”, la Reşiţa. Zece bucăţi, 500.000 de euro fiecare

Foto: DRDP Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *