Percheziţii la persoane bănuite de fraude informatice
La data de 12 aprilie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bucureşti și Timișoara și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 7 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Mehedinţi şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, accesul ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și furt calificat.
De asemenea, au fost puse în executare 8 mandate de aducere.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu jumătatea anului 2022, mai multe persoane, din județele Timiș, Mehedinți, Ilfov și din municipiul București, ar fi obținut și utilizat, în mod fraudulos, o aplicație informatică destinată exclusiv angajaților unei societății comerciale de curierat, iar, prin interemdiul acesteia, ar fi sustras din 4 dulapuri, din județul Timiș, colete de aproximativ 80.000 de lei.
Coletele respective ar fi fost comandate online de către membrii grupării, cu plata ramburs la ridicare.
Astfel, în noaptea de dinainte de a fi preluate de drept de către curierul titular și returnate comerciantului, membrii grupării s-ar fi folosit fără drept de aplicația curierului, ar fi accesat-o și ar fi generat coduri QR pentru a putea scoate coletele.
Aceștia și-ar fi însușit bunurile comandate, coletele conținând telefoane mobile de ultimă generație, ceasuri și căști smart, camere video și cartele SIM prepay.
De asemenea, din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că unii dintre membrii grupului infracţional ar fi făcut comenzi online, cu ridicare de la 5 dulapuri speciale, din municipiul București, cu plata la ridicare, a unor bunuri de 80.000 de euro.
CITEŞTE ŞI: Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, începând de miercuri, 12 aprilie
În noaptea de 11 spre 12 aprilie a.c., pachetele urmau să fi ridicate, folosindu-se ilegal de aplicația curierilor.
Astfel, în noaptea respectivă, 3 persoane au fost prinse în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ridicau coletele.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 telefoane mobile, 11 cartele, 1 cameră video, 1 microSd, 2 hard disk-uri, un laptop, 5 ambalaje de cartele, 2 carduri albe (blank) cu bandă magnetică și cip (neinscripționate), 1 memory stick și 3 carduri bancare.
O persoană urmează să fie condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți și 7 persoane la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile s-au realizat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române”, a transmis IPJ Timiş.