Accident teribil în Ungaria. Șapte persoane, între care o familie de români cu 2 copii, au murit. Trei mașini au fost făcute scrum

Patru români – un cuplu și cei doi copii ai acestora – au murit într-un teribil accident de circulație petrecut în Ungaria. Un TIR a intrat în parapetul autostrăzii M5 și a lovit două autoturisme care circulau pe sensul opus de mers. În urma impactului a izbucnit un incendiu care a făcut scrum cele trei mașini, iar în total 7 persoane și-au pierdut viața, scrie presasm.ro. Ministerul român de Externe a transmis că a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a afla informații suplimentare privind identitatea celor 4 români.

Accidentul s-a petrecut duminică noapte, în jurul orei 02:30, ora Ungariei, pe autostrada M5, în zona localității Balástya, aflată la 71 de kilometri de Vama Nădlac. Potrivit Poliției ungare, un TIR înmatriculat în Serbia, cu destinația Budapesta, a rupt parapetul autostrăzii, a pătruns pe contrasens și a izbit două autoturisme care circulau regulamentar.

Accidentul de circulație a fost urmat de un incendiu, iar persoanele care se aflau în cele două autoturisme nu au mai putut fi salvate. Autoritățile ungare au confirmat decesul pasagerilor, dar și faptul că șoferul de TIR a scăpat cu viață.

Presa din Ungaria titrează că este vorba despre două mașini cu numere de înmatriculare străine, iar potrivit informațiilor unul dintre automobile, Skoda, este înmatriculat în România, iar un altul în Olanda. În mașina înmatriculată în România s-ar fi aflat o familie cu doi copii.

MAE: Am făcut demersuri pentru a afla informații suplimentare privind identitatea celor 4 români morți în accident

Ministerul de Externe a transmis, pentru HotNews.ro că reprezentanții Consulatului General al României la Szeged „urmăresc îndeaproape” evenimentele legate de accidentul rutier soldat cu decesul a patru români și au făcut în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate și circumstanțele producerii accidentului.

Până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.
„Reprezentanții Consulatului General al României la Szeged monitorizează cu prioritate situația și se află în contact cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în vederea îndeplinirii formalităților de eliberare a documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite”, adaugă Ministerul de Externe.

foto: presasm.ro

hotnews


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns