
Accident rutier la intrarea în orașul Bocșa, pe sensul de mers dinspre Reșița, duminică după-amiază.
La fața locului au intervenit de urgență echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin și elicopterul SMURD.
În accident au fost implicate două autoturisme și o motocicletă, în total 7 persoane. În urma evenimentului au rezultat 5 victime, dintre care 3 au rămas încarcerate.

După ce au fost extrase de echipajele de descarcerare, victimele au fost preluate și transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Acestea prezentau diverse politraumatisme, fiind conștiente și cooperante.
Printre persoanele rănite se află și o minoră, în vârstă de 13 ani, preluată de elicopterul SMURD. Celelalte două victime au refuzat transportul la spital, a transmis ISU Caraș-Severin.
CITEȘTE ȘI: Alexandru Rogobete acuză conferința medicilor antivacciniști de dezinformare
Ce au stabilit polițiștii
În jurul orei 16.45, polițiștii de la Poliția Orașului Bocșa au fost sesizați prin 112 despre faptul că în apropierea localității Bocșa s-a produs un accident rutier.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 49 ani conducea autoturismul pe DN 58B, direcția Reșița-Timișoara, la km 12, în afara localității Bocșa, ar fi efectuat manevra de depășire a autocarului condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care circula în aceeași direcție și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 47 ani.
În urma coliziunii, a fost avariat autocarul și o motocicletă care circula din direcția Timișoara-Bocșa și au fost răniți conducătorul auto și pasagera dreapta față, ambii din autoturismul care ar fi efectuat depășirea, și o femeie pasager pe motocicletă, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative pentru toți patru.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în acest caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: ISU Caraș-Severin


