Accident grav pe un drum din vestul ţării

Accident grav pe un drum din vestul ţării

Un accident grav de circulaţie, în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu cinci victime, dintre care două încarcerate, s-a produs miercuri, în apropiere de Reşiţa.

Victimele încarcerate, ambele de sex masculin, au fost extrase conştiente dintre fiarele contorsionate ale mașinilor. La fața locului a acţionat Detașamentul de Pompieri Reșița, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

La accident au mai intervenit elicopterul SMURD Caransebeș și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraş-Severin.

Cele cinci victime au primit îngrijiri la fața locului. Ulterior, trei dintre ele au fost transportate la UPU Reșița.

O a patra victimă, un băiat de 22 de ani, a fost transportată cu elicopterul SMURD la Timișoara, iar cea de-a cincea victimă nu a necesitat transportul la spital.

CITEŞTE ŞI: De la 1 iulie, asigurații au mai multe servicii medicale dentare decontate de stat

Ce au stabilit polițiștii?

Potrivit IPJ Caraș-Severin, din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 23 de ani conducea un autoturism din direcția Reșița către Lupac, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din direcția opusă, condus de un bărbat de 74 de ani, în urma coliziunii ambele autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a altor doi pasageri, de 37 și 61 de ani, toți patru fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Foto: ISU Caraş-Severin


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *