Și în Timiș, elevii s-au reîntors în băncile școlii. Foto

Și în Timiș, elevii s-au reîntors în băncile școlii. Foto

Și în Timiș, elevii s-au reîntors în băncile școlii. Foto.

Astăzi, clopoțelul a sunat din nou în unitățile de învățământ din întreaga țară, marcând deschiderea oficială a noului an școlar.

Curțile școlilor s-au umplut de forfotă, zâmbete, dar și de emoțiile specifice unui nou început, resimțite în egală măsură de elevi, părinți și cadre didactice.

Încă de la primele ore ale dimineții, curțile școlilor au devenit neîncăpătoare.

Cei mai emoționați au fost, ca de fiecare dată, bobocii din clasa pregătitoare. Cu ghiozdane care păreau mai mari decât ei și strângând puternic mâinile părinților, aceștia au pășit pentru prima dată într-o sală de clasă.

La polul opus, elevii din anii terminali au privit acest început cu nostalgie, fiind conștienți de provocările examenelor naționale care îi așteaptă la finalul anului.

În majoritatea școlilor din Timiș, prima zi a păstrat tradiția momentelor festive pentru clasele pregătitoare, clasele a V-a și cele de a IX-a, acestea fiind preluate de învățătorii și diriginții pentru următorul ciclu de învățământ.

Ceilalți au mers direct în clasele lor, unde, pe bănci, îi așteptau manualele. Nu același lucru s-a întâmplat însă pentru liceenii claselor a IX-a și pentru profesorii lor.

În cazul lor, debutul anului școlar a venit cu o provocare: manualele adaptate după noua programă nu au fost încă editate. În anul școlar 2026-2027, figurează circa 2,9 milioane de preșcolari și elevi înscriși în aproape 17.500 de unități de învățământ din întreaga țară.

”Bucurați-vă de educație!” 

Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a transmis ieri, la începutul noului an școlar, un mesaj elevilor, părinților și profesorilor, în care a subliniat că educația le poate oferi copiilor șansa de a-și depăși condiția socială și le-a cerut elevilor să nu renunțe la școală, indiferent de dificultăți.

„Dragi elevi, bucurați-vă de educație! Începe un nou an școlar. Știu că v-ați fi dorit o vacanță mai lungă, că ați fi preferat să dormiți mai mult în această dimineață, că vă întrebați la ce vă folosește această școală.

Cu toate acestea, încercați să vă bucurați de șansa de a învăța, de profesori, de colegi, de școală. Indiferent de locul în care v-ați născut, indiferent de cât de mulți sau de puțini bani au părinții voștri, indiferent de etnia voastră, educația vă oferă tuturor o șansă”, a transmis Mihai Dimian

El a vorbit și despre diferențele dintre condițiile în care elevii învață acasă. „Unii aveți acasă mai multe cărți, alții mai puține. Unii aveți propriul birou și propriul calculator, alții nu aveți nici măcar un loc liniștit în care să vă faceți temele.

Însă tocmai de aceea aveți nevoie de școală: pentru ca locul din care porniți să nu hotărască locul în care puteți ajunge”, a precizat ministrul. Mihai Dimian a invocat și propria experiență, arătând că provine dintr-o familie modestă și că a lucrat în timpul facultății pentru a se putea întreține.

„Provin dintr-o familie modestă, dintr-un cartier mărginaș al unui oraș muncitoresc din România. Am lucrat ca ghid turistic și am oferit meditații la matematică și fizică pe perioada facultății pentru a mă putea întreține la studii. În același timp, am încercat să învăț cât mai bine, cât mai mult, și să nu renunț la visurile mele. Iar educația mi-a oferit mult mai mult decât am îndrăznit să-mi imaginez. Am studiat și cercetat în Franța, în Germania, în Statele Unite ale Americii. Am devenit profesor și conducător de doctorat în Washington DC, capitala Statelor Unite”, a adăugat el.

„De aceea, vă repet: locul din care porniți în această viață nu hotărăște locul în care puteți ajunge. Educația este cheia care vă deschide poarta către această lume. O lume mult mai mare decât locul în care v-ați născut, o lume în care vă așteaptă oportunități pe care nu vi le puteți imagina”, a continuat Dimian.

Ministrul Educației le-a cerut elevilor să nu renunțe atunci când apar dificultăți. „Educația este cheia care vă deschide poarta către această lume. Uneori veți face greșeli și veți fi criticați aspru pentru ele. Alteori veți înregistra un succes și vi se va părea că nimeni nu vă apreciază reușita și efortul depus. Însă nu trebuie renunțați atunci când este greu. Nu există niciun motiv și nicio scuză pentru a renunța la educație”, a subliniat Mihai Dimian.

„Nu vă spun că trebuie să fiți cei mai buni din clasă. Vă spun doar să nu renunțați la voi înșivă”, a adăugat el. Mihai Dimian s-a adresat și părinților și bunicilor, pe care i-a îndemnat să se asigure că elevii merg zilnic la școală și să le explice importanța educației. „Dragi părinți și bunici, mă adresez acum dumneavoastră cu o rugăminte la fel de simplă: trimiteți-vă copiii la școală! În fiecare zi!

Chiar dacă, cu toate sacrificiile dumneavoastră, nu reușiți să le oferiți copiilor ceea ce vă doriți, puteți face un lucru extraordinar pentru ei și nu vă costă nimic: întrebați-i seara ce au învățat. Spuneți-le că școala este importantă. Spuneți-le să-și respecte profesorii”, a transmis ministrul, care le-a mulțumit profesorilor pentru alegerea profesiei și a subliniat că aceștia poartă „o mare responsabilitate”, având în grijă destinul copiilor.

El a adăugat că școala trebuie să fie un loc în care fiecare copil este „respectat, sprijinit și încurajat”, indiferent de mediul din care provine, de familie sau de etnie. La final, ministrul le-a transmis elevilor încă un îndemn: „Priviți către cer pentru a înțelege că nu există limite”.

Calendarul complet al cursurilor și al vacanțelor

Așadar, de ieri elevii s-au întors în bănci pentru anul școlar 2026-2027. Pentru majoritatea elevilor sunt prevăzute 36 de săptămâni de cursuri, iar ultima zi de școală va fi 18 iunie 2027.

Elevii din clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme, în vederea pregătirilor pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat. Primul modul de învățământ se desfășoară de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026.

Urmează vacanța de toamnă, de sâmbătă, 24 octombrie, până duminică, 1 noiembrie 2026.

Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie. Al doilea modul începe luni, 2 noiembrie 2026, și se încheie marți, 22 decembrie 2026. Vacanța de iarnă începe miercuri, 23 decembrie 2026, și se termină duminică, 10 ianuarie 2027.

Cursurile sunt reluate luni, 11 ianuarie.

Al treilea modul începe luni, 11 ianuarie 2027, iar data încheierii acestuia diferă de la un județ la altul, deoarece fiecare inspectorat școlar stabilește perioada vacanței mobile, cunoscută și drept „vacanța de schi”. Astfel, data de încheiere a celui de-al treilea modul poate fi: vineri, 12 februarie 2027; vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027.

Elevii vor avea o săptămână de vacanță în intervalul 15 februarie–7 martie 2027. În funcție de data la care se va lua această vacanță, cel de-al patrulea modul va începe luni, 22 februarie, 1 martie sau 8 martie și se va încheia vineri, 23 aprilie 2027.

Vacanța de primăvară începe sâmbătă, 24 aprilie, și se termină marți, 4 mai 2027. Elevii se întorc la cursuri miercuri, 5 mai. Ultimul modul va începe miercuri, 5 mai 2027, și se termină vineri, 18 iunie 2027. Vacanța de vară începe sâmbătă, 19 iunie 2027, și durează până duminică, 5 septembrie 2027.

Pentru elevii din anii terminali, cursurile se încheie mai devreme, în timp ce alții vor termina mai târziu: clasele a XII-a de zi și a XIII-a seral sau cu frecvență redusă termină pe 4 iunie 2027; elevii claselor a VIII-a termină pe 11 iunie 2027.

În anul școlar 2026-2027, elevii și profesorii vor avea și zile libere.

Pe 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației, nu vor fi organizate cursuri.

De asemenea, elevii și profesorii nu merg la școală în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile nelucrătoare prevăzute de lege. Acestea sunt: luni, 30 noiembrie 2026 – Sfântul Andrei și marți, 1 decembrie – Ziua Națională a României; marți, 1 iunie 2027 – Ziua Copilului, sărbătoare legală în care nu se lucrează.

 

CITEȘTE ȘI: Gigantul italian Ferrero va deschide o fabrică la Timişoara. Producătorul Nutella şi Kinder a cumpărat deja terenul


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *