
Pe trei drumuri naționale din județul Timiș sunt în desfășurare lucrări ample la partea carosabilă, a transmis DRDP Timişoara.
DN 59A – Timișoara – Săcălaz – Beregsău Mare – reparații, frezare și așternere covor asfaltic; antreprenor: PORR Construct;
DN 59B – Deta – Livezile / Livezile – Cruceni – lucrări de consolidare a sectoarelor de drum; antreprenori: PORR Construct și Drumuri și Poduri Banat;
DN 68A – Coșava – Coșevița – lucrări de refacere a sistemului rutier pe un sector de aproximativ 1,5 km; antreprenor: Drumuri și Poduri Banat.
Pentru evitarea aglomerației pe sectorul DN 68A, DRDP Timişoara recomandă folosirea următoarelor rute ocolitoare:
Direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – Caransebeș – DN 68 Caransebeș – Hațeg – DN 66 Hațeg – Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – A1 Ilia;
Direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.
Adaptați viteza la condițiile de trafic și respectați semnalizarea temporară și indicațiile personalului din șantier!


