Meci de foc în capitala Banatului: SCM Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti

Meci de foc în capitala Banatului: SCM Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti

Handbaliștii alb-violeţi joacă ultimul meci acasă în actualul sezon al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara înfruntă Dinamo București, joi, 7 mai, de la ora 15:00, la Sala „Constantin Jude”.

Partida contează pentru etapa a XXI-a, penultima a Ligii Zimbrilor. Bucureștenii au devenit campioni naționali după ce sâmbătă, 2 mai, au învins pe HC Buzău, pe teren propriu.

Rezultatul a adus, totodată, calificarea formaţiei timişorene în cupele europene, în calitate de finalistă a Cupei României.

SCM Poli luptă pentru un loc pe podium, acum fiind pe poziția a cincea, cu 22 de puncte. Între ocupanta locului al treilea – CSM București (23 de puncte) – și formația de pe poziția a opta – CSU Suceava (19 puncte) – este o diferență de doar patru puncte!

„Ne batem pentru locul al treilea, cel mai înalt pe care mai putem ajunge. Avem acest meci acasă, cu Dinamo, care este foarte important. Așteptăm cât mai multă lume să ne susțină. Cu o victorie împotriva lui Dinamo, cred că avem șanse să câștigăm bronzul”, a declarat Marius Sadoveac.

Interul timişorean, unul dintre cei mai îndrăgiţi jucători din istoria clubului alb-violet, va împlini 41 de ani chiar în ziua partidei cu Dinamo.

Vă reamintim că cele două formații s-au întâlnit la Sala „Constantin Jude” și în 19 aprilie, în finala Cupei României. Dinamo a învins atunci cu 29-27.

CITEŞTE ŞI: Raliu în centrul orașului Deta

Sursa foto: Facebook / We Love Handball Romania


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *