„Taxă pe nesimțire” în Timișoara: Amenzi uriașe, de peste un milion de lei, pentru cei care aruncă gunoaie la întâmplare

„Taxă pe nesimțire” în Timișoara: Amenzi uriașe, de peste un milion de lei, pentru cei care aruncă gunoaie la întâmplare

„Taxă pe nesimțire” în Timișoara: Amenzi uriașe, de peste un milion de lei, pentru cei care aruncă gunoaie la întâmplare

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat acțiunile pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă legislația referitoare la abandonarea de deșeuri pe domeniul public, colectarea resturilor, transportul și depozitarea acestora, fiind aplicate, în ultimele două luni, un număr de 206 sancțiuni pe linie de mediu în valoare totală de 1.063.200 lei.

Spre exemplu, o femeie care a abandonat pe Str. Dimineții o cantitate considerabilă de deșeuri inclusiv reciclabile, textile etc, a fost sancționată conform OG 92/2021 cu amendă de 30.000 de lei.

O alta care nu a predat unui operator autorizat deșeurile pe care le deținea, printre care ambalaje carton, plastic și alte resturi, contribuind astfel la formarea unei rampe clandestine de deșeuri pe Bdul General I. Dragalina, a fost sancționată conform aceluiași act normativ cu 10.000 de lei.

O societate care producea deșeuri din construcții pe Str. Oituz, acestea fiind și amestecate, a fost sancționată tot conform OG 92/2021 cu 40.000 de lei pentru că nu a predat resturile unui operator autorizat.

O altă firmă, de pe Str. Simion Mangiuca, a fost sancționată conform OUG 195/2005 cu 50.000 de lei pentru că nu a realizat în termen și în totalitate măsurile dispuse prin somație de a salubriza amplasamentul și de a evacua materialele depozitate.

CITEŞTE ŞI: Defecțiune la Colterm, se oprește apa caldă și apa rece hidrofor pe mai multe străzi din Timișoara

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că trebuie respectată legislația în vigoare pentru a se evita aplicarea de sancțiuni foarte mari. Verificările au loc și în perioada următoare. Persoanele care observă nereguli le pot semnala la adresa de email contact@politialoctm.ro sau la telefoanele Dispeceratului Poliției Locale 0256.246.112 ori 0256.968.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *