”Anul Nadia Comăneci”, în pregătire: întâlnire la Palatul Victoria cu legenda gimnasticii românești

”Anul Nadia Comăneci”, în pregătire: întâlnire la Palatul Victoria cu legenda gimnasticii românești

”Anul Nadia Comăneci”, în pregătire: întâlnire la Palatul Victoria cu legenda gimnasticii românești

Nadia Comăneci, legendă a sportului național și mondial, și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au fost luni seara oaspeții premierului Ilie Bolojan și ai vicepremierului Tánczos Barna.

Întâlnirea desfășurată în biroul prim-ministrului de la Palatul Victoria a avut ca teme de discuție pregătirile care se fac pentru celebrarea „Anului Nadia Comăneci” în 2026 și pentru Gala dedicată inegalabilei gimnaste, care va avea loc în data de 29 mai anul viitor.

De asemenea, s-a discutat despre organizarea unor competiții de gimnastică, evenimente sportive, educative și despre lansarea documentarului dedicat Nadiei Comăneci.

„În memoria societății românești, numele Nadia Comăneci a făcut istorie în ultimii 50 de ani. Rezultatele muncii sale și performanțele realizate au inspirat și vor continua să inspire”, a afirmat prim-ministrul Bolojan, adăugând că Executivul va oferi tot sprijinul necesar pentru organizarea evenimentelor.

CITEȘTE ȘI: Liga a IV-a Timiș: rezultate, clasament și etapa viitoare

Încurajarea practicării sportului de către copii și tineri a fost un alt subiect discutat la întâlnirea de la Palatul Victoria.

2026 a fost instituit „Anul Nadia Comăneci” prin Legea nr. 130/2025, la 50 de ani de la momentul istoric de la Montreal, pentru a celebra performanțele extraordinare ale gimnastei din România.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român este desemnat prin lege instituția coordonatoare a întregii activități derulate în anul 2026, urmând să elaboreze un calendar cu evenimente sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale, misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.

Potrivit legii, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare, potrivit Mediafax.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *