Un şofer a intrat cu maşina într-un gard din beton, la Timişoara. Avea o alcoolemie de 0,88 mg/l

Un şofer a intrat cu maşina într-un gard din beton, la Timişoara. Avea o alcoolemie de 0,88 mg/l

În dimineaţa zilei de 15 octombrie, în jurul orei 05:10, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost direcționați pe strada Liniștei din municipiul Timișoara, unde un autoturism ar fi intrat într-un gard din beton.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul, un tânăr de 29 de ani, ar fi condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, a transmis IPJ Timiş.

Acesta fost transportat la spital pentru prelevarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

CITEŞTE ŞI: Anchetă neobișnuită la Köln. Un robot a fost confiscat de poliție după ce a pipăit o fată de 16 ani


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *