Prof. dr. Ioana Zosin, nume de referință în galeria dascălilor timişoreni, sărbătorită la UMF

Prof. dr. Ioana Zosin, nume de referință în galeria dascălilor timişoreni, sărbătorită la UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara își sărbătorește, joi 2 octombrie, începând cu ora 16, una dintre profesoarele sale cele mai valoroase, care, prin dăruirea și priceperea dobândită în cinci decenii de activitate, a pregătit și insuflat studenților tainele endocrinologiei.

Este vorba despre prof. dr. Ioana Zosin, nume de referință în galeria dascălilor care au adus, de-a lungul anilor, valoare și renume școlii medicale timișorene.

Prof.dr. Ioana Zosin s-a născut în 07.06.1947 la Iași și a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara în anul 1971. Și-a început activitatea profesională în Clinica de Nutriție și Boli Metabolice, continuând apoi în Clinica de Endocrinologie, unde a parcurs întreaga scară ierarhică, de la rezident la medic primar și profesor universitar în specialitatea endocrinologie

Activitatea didactică și-a început-o în anul 1972 ca asistent-stagiar, parcurgând ulterior toate etapele didactice – până la cea de profesor universitar, în anul 1995, la UMF “Victor Babeș” Timișoara Din anul 1998 este conducător de doctorat.

„În medicină, doamna prof. dr. Ioana Zosin a început dintr-o chemare profundă, aceea de a fi aproape de oameni și de a le aduce alinare, prin știință și grijă. A avut primele modele chiar în familie și, încă de la primele etape ale formării sale, a înțeles că medicina nu este doar o profesie, ci un mod de a trăi, o responsabilitate pe care o porți zi de zi, în fața fiecărui pacient.

În anii petrecuți în clinică, a dovedit nu doar competență și rigoare, ci și o apropiere umană rară, construind punți de încredere cu toți cei care i-au căutat sprijinul.

CITEȘTE ȘI: Președintele Dan, la Timișoara: “Relația de putere dintre marile orașe europene și statele europene este o relație dezechilibrată”

În paralel, pasiunea pentru educație a venit ca o continuare firească a acestei vocații. A intrat în amfiteatru cu aceeași responsabilitate și dăruire cu care a intrat într-un salon de spital, înțelegând că formarea viitoarelor generații de medici este una dintre cele mai importante sarcini. Lecțiile predate studenților, rezidenților și tinerilor specialiști nu au fost doar despre boală și tratament, ci și despre respect, empatie și demnitate.

Ca profesor universitar, a reușit să formeze nu doar buni specialiști, ci și caractere puternice, insuflându-le studenților și rezidenților valorile esențiale: respectul pentru adevăr, dorința de a învăța continuu și responsabilitatea față de pacient.

Studenții și rezidenții au descoperit în doamna prof. dr. Ioana Zosin nu doar un profesor, ci și un îndrumător, un mentor și un model de viață, care le-a transmis curajul de a-și urma calea cu perseverență și onoare.

Când privim înapoi la întreaga activitate medicală și didactică a doamnei prof. dr. Ioana Zosin, descoperim nu doar un parcurs profesional de excepție, ci și o viață trăită cu sens și dăruire.

Este povestea unui medic și a unui dascăl care a știut să-și transforme vocația în destin și munca în inspirație pentru toți cei care au avut privilegiul de a-i fi pacienți, studenți, rezidenți, doctoranzi sau colegi”, afirmă prof.dr.med. Mihaela Vlad, profesor la Universitatea de Medicină și  Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, șeful Clinicii Universitare de Endocrinologie și a Compartimentului de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *