
Un bărbat de 58 de ani a încetat din viață marți, la Spitalul Județean Sibiu, la aproape două săptămâni după ce s-a accidentat în urma unei căderi de pe o trotinetă electrică, în Mediaș. El fusese operat și petrecuse mai multe zile în secția ATI.
„Bărbatul în vârstă de 58 de ani, transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în urma unui accident petrecut la Mediaş (căzătură de pe trotinetă), a decedat. Internat în cadrul Secţiei Neurochirurgie, supus unei intervenţii chirurgicale, pacientul a petrecut mai multe zile în ATI unde, în ciuda tuturor eforturilor medicilor specialişti, starea sa deja gravă s-a deteriorat treptat”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu, conform observatornews.ro.
Accidentul a avut loc în 10 semtembrie, în municipiul Mediaş, pe strada Stăvilarului.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Stăvilarului din municipiul Mediaş, un localnic în vârstă de 58 de ani, din cauze care urmează a se stabili, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. În urma autoaccidentului, bărbatul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, transmitea atunci IPJ Sibiu.
CITEŞTE ŞI: … Dar, de aici, începe o altă poveste! Dirijorul Diodor Nicoară are statuie la Margina. FOTO
Imagine cu rol ilustrativ


