Cel mai mare festival dedicat dovleacului din Serbia și din întreaga regiune are loc la Kikinda, în perioada 18-21 septembrie 2025, cu un program bogat în spectacole, expoziții, competiții și tradiții bănățene.
Festivalul ajuns la ediţia jubiliara 40 atrage anual mii de vizitatori din România, anul trecut fiind un record de turişti veniţi la Kikinda, 70.000, 19.000 fiind români.
Pe parcursul celor patru zile, turistii se vor bucura de:
Concursul tradițional prin care se desemneaza „Cel mai greu” și „Cel mai lung dovleac”, competitie ce atrage cultivatori din întreaga regiune, dar si de peste hotare si unde au fost doborate recorduri – 2023 – 860.5 kg un dovleac.
Mic dejun banatean – Frustiuc Banatean consacrat cu 40 de ani de traditie, târguri cu specialități pe bază de dovleac și produse locale, bere artizanala, suveniruri
Concurs de gatit regional al Ciorbei traditionale de Peste
Noutati: anul acesta participa si Orchestra din Boljevac care va canta la instrumente realizate din dovleac, iar Camera de Oaspeti se va desfasura si Sambata si Duminica deoarece s-au inscris multe ansambluri folclorice din Kikinda si alte orase
Defilări si carnavaluri pentru copii, ateliere de creație, monodrama la ultima moara de cai functionala din Balcani
Expoziții de artă, literatură și sculptură în spațiile muzeale și galerii
Evenimente sportive, de la tir sportiv și șah, turnee de fotbal și tenis, badminton si parabadminton, aikido. La parabadminton se vorbeste despre inncluziune si se spera sa fie doborat anul acesta recordul manifestarii
Concerte în aer liber. vineri: Saša Kovačević – pentru prima data la Zilele Dovleacului, sambata cu vedetele Sloba Radanović, Aco Pejović și duminica – rock cu Đorđe David.
Festivalul ține patru zile, de joi până duminică. Principalele evenimente au loc în centrul orașului Kikinda.
„Sâmbătă este cea mai spectaculoasa zi din festival si se anunta si anul acesta ca vor fi cei mai mulți vizitatori. Nu trebuie să ratați o poză cu dovlecii gigant care vor fi măsurați, cantariti și apoi expuși în centrul orașului.
Așa să vă imaginați că in 2023 dovleacul care a doborât recordurile din toate timpurile la DANI LUDAJE a crescut in medie 7 kilograme pe zi, dar au fost zi zile cand a crescut cu 20 de kilograme, astfel ca in 110 zile a ajuns la circumferința de 6 (șase) metri si o greutate de 865,5 kg. Cu totii ne intrebam Va fi doborat anul acesta recordul festivalului?” declară pentru presă Romana RISTA, Diplomat culinar, cunoscută în mediul online Fata care gătește cu flori
Duminică, turistii sunt asteptati la Ceaunul de Aur al Voivodinei la Competiția culinară regional de preparat Ciorbă de pește în stil sârbesc, bineînțeles cu multă boia, in juriul competitiei fiind banateanca Romana Rista, diplomat culinar si cunoscuta ca Fata care gateste cu flori.
Vineri după-amiază preșcolarii din Kikinda și împrejurimi defilează în cele mai creative costume în tematica dovleacului pe care vi le puteți imagina vreodată. Primăria și organizatorii le-au pregătit și anul acesta un Bal Mascat”, au transmis organizatorii.
Iată cum un festival sârbesc poate pune un oraşel de graniţă pe harta celor mai frumoase şi ample oferte turistice din întreaga regiune, festival care, în cei 40 de ani, a deschis calea spre un turism de weekend prelungit.
CITEŞTE ŞI: Atracțiile județului Timiș vor fi prezentate în acest weekend de Visit Timiș la cea de-a doua ediție a Festivalului Prispa din Brașov
„Atracțiile principale ale orașului Kikinda, care se pot vizita și în timpul anului: Muzeul Național unde e expus scheletul Mamutului KIKA (vechi de 500,000 de ani si conservat in proportie de 90%), Galeriile TERRA- un adevărat centru al culturii teracotei amintind și de fabrica de cărămidă din Kikinda, precum și cuiburile bufnițelor (SOVA) din copacii seculari din centrul Kikindei, si Moara Suvaca- ultima moara de cai functională din Balcani, ce leaga atat de frumos un reper al traditiei cerealelor banateane, un pamant atat de roditor.
Turistii din Romania pot admira si picturile murale în tematica dovleacului și a brandurilor orașului Kikinda și să faceți poze instagramabile pe Cea mai frumoasă Stradă din Serbia, unde copacii în culorile toamnei se împletesc și fac spectacol”, au mai spus organizatorii.
Kikinda devine, astfel, timp de patru zile, capitala dovleacului și a ospitalității bănățene.
Organizatorii au mai anunțat că programul Punctului de Trecere al Frontierei Lunga-Nakovo va fi unul special pe durata festivalului, de vineri şi până duminica, orele 8 – 24.


